Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Închisoare pe viaţă pentru fostul şef al forţelor armate din Turcia

Publicat in Adevarul, marți 6 august 2013 ·

Fostul şef al forţelor armate din Turcia, Ilker Basburg, a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă, fiind acuzat de participarea la complotul pentru răsturnarea guvernului Erdogan.

Generalul Ilker Basburg, lider al armatei între 2008 şi 2010, a fost printre zecile de persoane condamnate pentru implicare în aşa-zisul complot Ergenekon, după cinci ani de procese în care au fost implicaţi, ofiţeri, avocaţi, scriitori, jurnalişti etc., potrivit BBC.

Cel puţin 21 de persoane au fost achitate, dar zeci de alţii au primit pedepse de lungă durată.

Criticii prim-ministrului turc, Recep Tayyip Erdogan, l-au acuzat pentru încercarea de a organiza procese spectacol în vederea eliminării adversarilor politici.

Complotul ar fi vizat răsturnarea guvernului condus de Erdogan, lider al Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP). Inculpaţilor li s-au adus învinuiri ce încep de la apartenenţa la Ergenekon, o presupusă reţea teroristă, la deţinere ilegală de arme şi instigare la revoltă armată împotriva AKP.

Sute de poliţişti au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa aproximativ 1.000 de protestatari care au organizat un marş în apropierea instanţei de judecată.

Un parlamentar din Partidul Popular Republican, Akif Hamzacebi, susţine că populaţia turcă nu va accepta condamnarea generalului Basburg. „Dacă încerci să condamni pentru apartenenţă la o organizaţie teroristă pe cineva care a fost comandantul forţelor armate turce, înseamnă că scopul vizat este armata Turciei”, a afirmat parlamentarul Partidului Popular Republican.

De la venirea la putere a lui Erdogan din 2002, sute de ofiţeri militari, activi sau pensionaţi, au fost arestaţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, despre „coaliție”: „O fantomă a răului politic suprem”

Libertatea acum 4 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat luni după-amiază un atac dur la adresa „coaliției”, pe care o numește „o instituție bizară” și „o fantomă a răului politic suprem”.

Culisele ședinței PSD în care Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează / Cine preia șefia partidului și la ce nu s-au înțeles liderii

HotNews acum 7 ore
Liderii social-democrați s-au întâlnit, luni seară, la Vila Lac din Capitală, pentru o ședință în care Marcel Ciolacu a anunțat că își va da demisia de la șefia partidului. Funcția lui urmează să fie preluată de unul dintre prim-vicepreședinți, spun

VIDEO Primul mesaj al lui Călin Georgescu, după prezidențiale: „Îl felicit pe George Simion” / „Mă rog și pentru Nicușor Dan”

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu a transmis luni primul mesaj după pierderea alegerilor prezidenţiale de către George Simion, în care l-a felicitat pe liderul AUR, despre care a spus că „a luptat și mă rog să continue să o facă cu onoare, cu hotărâre și cu energie,

Trump i-a informat pe liderii europeni despre discuția cu Putin: Vom continua să sprijinim Ucraina

Mediafax acum 7 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a lăudat pe Donald Trump pentru ceea ce numește „eforturile sale neobosite” de a obține un armistițiu, potrivit Sky News. Ea a declarat că a fost informată despre apelul telefonic al președintelui SUA

Nicușor Dan a anunțat că l-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu i-a răspuns. „O să îl sun înapoi”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a declarat luni că a fost sunat de către Marcel Ciolacu, precizând că nu a apucat să-i răspundă, deși își dorește ca social-democraţii să facă parte dintr-un „guvern prooccidental solid”. „M-a sunat Marcel Ciolacu, n-am

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Jador are dosar penal după ce a fost testat pozitiv la drugtest. INML a confirmat că a condus sub influența drogurilor

Libertatea acum 10 ore
Cântăreţul de manele Jador s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influenţa substanţelor interzise. El a fost testat pozitiv la opiacee, în trafic, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.

Nicușor Dan a vorbit cu secretarul general al Consiliului European. „România va rămâne o voce activă”

Adevarul acum 9 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a discutat luni cu secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, despre eforturile pentru combaterea dezinformării şi consolidarea securităţii cibernetice în faţa ameninţărilor hibride cu care se confruntă

Marius Tucă Show începe marți, 20 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mar.

8°/23°
mie.

11°/22°
joi

14°/27°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

mar.

8°/22°
mie.

9°/22°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
Constanta
acum

mar.

9°/22°
mie.

13°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/15°
mie.

7°/19°
joi

12°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

13°/19°
joi

13°/23°
vin.

13°/22°