Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR! Un PITON scăpat dintr-un magazin A UCIS DOI COPILAȘI care dormeau în pătuțurile lor

Publicat in 7Est, marți 6 august 2013 ·

Un piton scăpat dintr-un magazin de animale a ucis doi copii de cinci şi şapte ani în timp ce dormeau, duminică noapte, la Cambellton (estul Canadei), a anunţat Jandarmeria regală canadiană (GRC), preluată de AFP.

Veniţi în vizită la un prieten, cei doi copii dormeau într-o cameră aflată deasupra magazinului specializat în animale exotice. Luni dimineaţă forţele de ordine au fost chemate la faţa locului, însă jandarmeria nu a dat detalii nici despre dramă, nici despre numărul persoanelor din apartament. 'Doi băieţi au fost găsiţi morţi. Băieţii dormeau la un prieten, într-un apartament situat deasupra magazinului de reptile', se spune în comunicatul jandarmeriei.

„Potrivit anchetei preliminare, un şarpe exotic a scăpat în timpul nopţii şi a intrat în sistemul de ventilaţie, infiltrându-se apoi în apartament', arată GRC. În acest stadiu al anchetei, jandarmeria 'crede că cei doi băieţi au fost strangulaţi de şarpe”. Jandarmeria nu a comunicat date despre mărimea reptilei, care a fost capturată şi nu a fost restituită proprietarului. Pitonul, care a reuşit să intre în sistemul de ventilaţie, a scăpat dintr-o cuşcă aflată la parterul clădirii ce găzduieşte Reptilien Ocean, magazin specializat în vânzarea de şerpi, aligatori şi peşti exotici.

Marţi urmează să se facă autopsia corpurilor copiilor.

Specialiştii în reptile sunt sceptici în privinţa accidentului, afirmând că atacarea a doi copii de către un şarpe constrictor este un fenomen extrem de rar. David Rodrigue, director al Zoo Ecomuseum din Montreal, şi-a exprimat îndoiala la Radio Canada. 'Este greu de crezut', iar acest tip de accident ar fi 'un caz izolat, extraordinar şi foarte puţin probabil'. Expertul a spus că pitonul este un animal care muşcă să se apere şi îşi sugrumă victima numai ca să se hrănească. 'Strangularea este legată exclusiv de hrănirea animalului'

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 3 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 10 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 7 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 6 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 8 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 4 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 5 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 5 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 7 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

8°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

4°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°