UPDATE. Gabriel Bivolaru şi alţi trei inculpaţi în dosarul în care sunt cercetaţi pentru furt de petrol, evaziune fiscală şi spălare de bani, au fost arestaţi preventiv pe 29 zile, de către judecătorii Tribunalului Constanţa. GABRIEL BIVOLARU
Gabriel Bivolaru
Gabriel Bivolaru
Fostul deputat Gabriel Bivolaru a fost reţinut de procurorii constănţeni, alături de alte nouă persoane, sub acuzaţia de furt de petrol, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Sursa: EVZ
Pronunţarea instanţei a fost dată la miezul nopţii după o aşteptare de 4 ore şi alte 5 ore de audieri. Şase dintre complici au primit interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Persoanele arestate, în afară de Bivolaru, sunt Marian Chihaia, care se ocupa cu transportul combustibilului sustras din conductele Conpet, Adrian Arhire care monta instalaţiile artizanale şi Gheorghe Mangalea cel care fusese dat dispărut după ce scăpase din cordonul jandarmilor care trăseseră cu focuri de armă în autoturismul pe care l-a abandonat în câmp. Spre seară ,Gheorghe Mangalea s-a prezentat singur la instanţă predându-se astfel poliţiştilor care l-au introdus la audieri, alături de ceilalţi 9 inculpaţi, reţinuţi duminică pe 24 de ore. După ce judecătorii i-au decis arestarea, el a plecat acasă şi şi-a luat bagajele pentru a merge în arestul IPJ Constanţa. Avocaţii au anunţat că vor face recurs la decizia instanţei.
UPDATE. În urmă cu puţin timp, Gabriel Bivolaru şi ceilalţi inculpaţi reţinuţi în dosarul de furt de combustibil au fost aduşi la Tribunalul Constanţa. Ei vor fi audiaţi în prezenţa avocaţilor, judecătorii urmând să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă a procurorilor.
„În zilele de 3 şi 4 august 2013 procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa şi poliţişti a