Londra a evacuat tot personalul ambasadei sale din Yemen, închisă de duminică, "din cauza îngrijorărilor crescute în privinţa securităţii", a anunţat marţi Foreign Office, relatează AFP. Acest anunţ intervine în contextul în care Statele Unite le-au cerut marţi cetăţenilor lor să părăsească Yemenul "imediat" din cauza nivelului "extrem de ridicat" al ameninţărilor cu atentate în această ţară.
"Din cauza îngrijorărilor crescute în privinţa securităţii, tot personalul ambasadei noastre în Yemen a fost evacuat temporar şi ambasada va rămâne închisă până când personalul va fi în măsură să revină", a anunţat o purtătoare de cuvânt a Ministerului britanic de Externe.
Londra a anunţat luni că ambasada sa la Sanaa va rămâne închisă cel puţin până la încheierea sărbătorii musulmane Aid, la sfârşitul săptămânii.
Considerând nivelul de ameninţare din Yemen drept "extrem de ridicat", Departamentul american de Stat a "ordonat" marţi plecarea personalului său guvernamental "neesenţial din Yemen". "Organizaţiile teroriste, între care filiala Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), continuă să fie active peste tot în Yemen", a avertizat Washingtonul, la câteva ore după un atac american cu avion fără pilot care a provocat moartea a patru presupuşi membri ai Al-Qaida în Yemen.
Totodată, Statele Unite au făcut marţi apel la cetăţenii americani să părăsească Yemenul 'imediat', transmite France Presse.
Alerta despre posibilele atacuri ale Al-Qaida a antrenat, de asemenea, închiderea altor ambasade occidentale, în special la Sanaa. (Mediafax)
Londra a evacuat tot personalul ambasadei sale din Yemen, închisă de duminică, "din cauza îngrijorărilor crescute în privinţa securităţii", a anunţat marţi Foreign Office, relatează AFP. Acest anunţ intervine în contextul în care Statele Unite le-au cerut marţi cetăţenilor lor să părăsească Yemenul "imed