Fundaţia Europa Nostra şi Comisia Europeană au lansat ediţia din 2014 a premiului Uniunii Europene pentru patrimoniul cultural - Europa Nostra, care recompensează iniţiativele şi realizările în domeniul patrimoniului cultural, anunţă Ministerul Culturii.
Potrivit site-ului Ministerului Culturii, au fost deschise înscrierile pentru premiul Uniunii Europene pentru patrimoniu cultural - Europa Nostra, care răsplăteşte în fiecare an iniţiativele şi reuşitele arhitecţilor, artizanilor, voluntarilor, şcolilor, comunităţilor locale, proprietarilor de patrimoniu şi ale mass-media. Acesta constituie o acţiune comună a Comisiei Europene, cu finanţare din programul Cultura, şi a Fundaţiei Europa Nostra.
Candidaturile pot fi depuse până la data de 9 septembrie.
Câştigătorii vor fi selectaţi de jurii specializate, alcătuite din experţi independenţi din întreaga Europă, pentru patru categorii: conservare, cercetare, contribuţii exemplare şi educaţia, formarea şi sensibilizarea publicului.
Premiile pentru patrimoniul cultural european au fost lansate în 2002, de Comisia Europeană şi de Europa Nostra, în cadrul programului Cultura al Comisiei, pentru a recompensa iniţiative remarcabile referitoare la numeroase sfere ale patrimoniului cultural european.
Federaţia paneuropeană pentru patrimoniul cultural Europa Nostra este o platformă reprezentativă care reuneşte 250 de organizaţii ce activează în domeniul patrimoniului cultural, din 50 de ţări din Europa. Preşedintele Europa Nostra este tenorul Plácido Domingo.
În 2012, Mănăstirea Golia din Iaşi şi Paraschiva Kovacs din Satu Mare (Harghita) s-au numărat printre laureaţii premiului Uniunii Europene pentru patrimoniu cultural (premiul Europa Nostra). Mănăstirea Golia din Iaşi a fost premiată la categoria "conservare", în timp ce Paraschiva Kovacs din Satu Mare, Harghita, a fost premiată la categ