Omul de afaceri Gigi Becali, închis la penitenciarul Jilava, a reuşit să pornească o anchetă internă în cadrul închisorii, după ce a descoperit într-o pereche de pantaloni scurţi suma de 1.000 de euro.
Potrivit "Libertatea", latifundiarul din Pipera ar fi anunţat săptămâna trecută că a găsit într-un şort, pe care-l luase de acasă, două bancnote de 500 de euro. Astfel, el a anunţat conducerea penitenciarului, lucru care a declanşat o anchetă internă. Toţi cei care i-au controlat bagajele lui Becali au fost nevoiţi să dea explicaţii pentru cum au putut ajunge banii în hainele afaceristului.
Deoarece este interzis ca un deţinut să aibă bunuri de valoare, acest incident ar putea să-i fie dăunător lui Becali. Conducerea penitenciarului ar putea cere ca regimul de detenţie al patronului stelist să fie schimbat, sau ar putea să-i reducă numărul vizitelor şi pachetelor pe care acesta le primeşte.