Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratament ficat: Află cum îl poţi detoxifica

Publicat in Gorj Domino, miercuri 7 august 2013 ·

Stresul, mâncărurile grele, prăjelile, mâncărurile procesate, medicamentele şi poluarea sunt toţi factori care ne afectează ficatul. Dacă reuşeşti să mănânci cât de cât sănătos, de ceilalţi factori tot nu scapi, iar ficatul ajunge, în timp, să fie plin de toxine. De aceea este sănătos să îl detoxifici complet, măcar de două ori pe an.

Există mai multe alimente care stimulează abilitatea naturală de curăţare a ficatului. Iată care sunt acestea:

Turmericul

Cunoscut şi sub numele de curcumă, este o plantă ierboasă asiatică, folosită atât în bucătăria indiană, cât şi în medicina tradiţională. Are culoare galben intens şi gust iute-aromat. Din plantă se foloseşte rădăcina, care se toacă şi se poate adăuga în mâncăruri ca şi condiment ce ajută la detoxificarea ficatului punând în funcţiune enzimele necesare pentru curăţarea acestuia.

Merele

Mărul şi în special coaja sa, este bogat în pectină, un regulator al tranzitului intestinal ce are rol şi de antioxidant. Astfel, dacă intestinele sunt mai curate, ficatul nu mai avea de „muncit” atât de mult pentru a elibera organismul de toxinele dăunătoare.

Uleiul de măsline

Uleiurile organice presate la rece, mai ales cel de măsline, sunt foarte bune pentru ficat – atunci când sunt consumate cu moderaţie. Baza de lipide din acest ulei strânge toxinele, uşurând sarcina ficatului.

Legumele crucifere

Varza, conopida, napii, broccoli sau guliile sunt legume crucifere bogate în substanţe ce măresc producţia de enzime în ficat, pentru a spăla toxinele şi alte substanţe cancerigene. În plus, acestea sunt surse importante de carbohidraţi şi fibre pentru dietă şi pentru prevenirea cancerului pulmonar şi a bolilor de inimă.

Usturoiul

Usturoiul este în general bun pentru imunitate, iar doar o cantitate mică din acest produs are puterea să crească producţia de enzime ce ajută detoxific

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 37 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°