Un proiect ambiţios de arhitectură pregăteşte construirea în oraşe din întreaga lume a unor zgârie-nori a căror originalitate constă nu numai în înălţimea impresionantă, ci şi în faptul că priveliştile oferite se vor schimba o dată la o oră şi jumătate, întrucât clădirile se rotesc. Un arhitect italian a dezvăluit planul ambiţios de a crea Dynamic Towers în oraşe din întreaga lume, turnuri ale căror etaje separate se rotesc la 360 de grade în jurul unei structuri din beton la fiecare 90 de minute, informează dailymail.co.uk. Primele două astfel de clădiri vor fi construite în Dubai şi Moscova, urmând să fie extinse şi în Londra, Milano, Paris, Roma, New York şi Miami. Turnul de 80 de etaje din Dubai este estimat la un cost de aproximativ 355 de milioane de lire sterline (aproximativ 410,8 milioane de euro).
Potrivit creatorului proiectului, Dr David Fisher, din Florenţa, proprietarul Companiei Rotating Tower Technology, ideea i-a venit în timp ce admira priveliştea din apartamentul unui prieten, în Manhattan. “Pentru prima dată în istorie, clădirile vor putea deveni parte din viaţa ta. Clădirile vor avea patru dimensiuni, primind dimensiunea timpului”, scrie pe website-ul lui Fisher.
Fiecare dintre Turnurile Dinamice este de asemenea conceput pentru a se susţine singur şi poate genera electricitate de la vânt şi energia solară. Până la 79 de turbine vor fi amplasate pe fiecare etaj ca să genereze energie suficientă pentru alimentarea cu energie a clădirii. Un proiect ambiţios de arhitectură pregăteşte construirea în oraşe din întreaga lume a unor zgârie-nori a căror originalitate constă nu numai în înălţimea impresionantă, ci şi în faptul că priveliştile oferite se vor schimba o dată la o oră şi jumătate, întrucât clădirile se rotesc. Un arhitect italian a dezvăluit planul ambiţios de a crea Dynamic Towers în oraşe din întreaga lume, turnuri ale căror eta