Într-o dezbatere televizată, în vremea în care criza înghesuia România în colţul austerităţii, moderatoarea m-a întrebat: ce efecte ar avea reducerea pensiilor?
Întrebarea nu căzuse din senin. Fuseseră amputate cu 25% salariile bugetarilor şi umflată TVA. Se decisese şi o scădere a pensiilor cu 15 procente, respinsă însă la controlul constituţional. Se discuta, totuşi, că se va tăia ceva din pensii. Am răspuns că o astfel de măsură ar avea efecte negative majore. Consumul primise deja două lovituri, prin tăierea salariilor bugetarilor şi supraetajarea TVA, aşa că ar suporta greu încă o lovitură. Mai ales că scăzuseră şi salariile în companiile private iar şomajul urcase la peste 7%. Logica economică impunea să fie cruţaţi pensionarii, şi ei un motor imortant al consumului.
Un cunoscut artist, participant la dezbatere, m-a apostrofat: "Mai sunteţi mulţi care să-i faceţi pe pensionari consumatori? Îi jigniţi!..." Ca el gândesc mulţi. Deşi consumul este esenţa vieţii.
Toţi consumăm ca să trăim. Problemele economice, sociale, politice ale oricărei ţări - fie ea mare, medie sau mică; bogată ori săracă; dezvoltată sau în dezvoltare - sunt legate prin miliarde de fire de consum. Desigur, şi de producţie! Este cert că producţia, în măsura în care i se asigură structuri funcţionale, eficienţă tehnică şi economică are o contribuţie importantă la soluţionarea tuturor acestor probleme. Rolul cardinal, inclusiv în stimularea producţiei, îl are consumul. Omul este consumator din prima până în ultima clipă a vieţii, în timp ce producător este o periodă limitată din viaţă.
Consumul este stimulat de diverse stări proprii oamenilor: nevoi vitale; nevoi stringente; nevoi obişnuite; plăceri; capricii, vicii. Fără pofta de consum întreţinută de aceşti stimuli lumea nu ar avea azi nimic din ceea ce îi asigură ascnsiunea: muncă, bani, creativitate, performanţă
