Producătorii de legume şi fructe care au reuşit să obţină cantităţi importante de produs, fenomen ce are loc simultan cu scăderea preţului legumelor, şi sunt puşi astfel în faţa unor situaţii de criză, pot solicita despăgubiri. O condiţie importantă este ca aceştia să fie membrii unei organizaţii de producători acreditată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale (MADR). Organizaţiile de producători din sectorul fructe şi legume, recunoscute de MADR, pot implementa prin programele operaţionale aprobate, măsuri de prevenire şi gestionare a crizelor, alături de alte măsuri de investiţii, promovare sau dezvoltare. Potrivit specialiştilor APIA citaţi de presa centrală, aceste măsuri includ retragerea de pe piaţă a produselor, recoltarea în stare necoaptă sau nerecoltarea fructelor şi a legumelor, promovarea, măsuri de formare sau asigurarea recoltelor ori sprijin pentru costurile administrative antrenate de înfiinţarea fondurilor mutuale. ●
Producătorii de legume şi fructe care au reuşit să obţină cantităţi importante de produs, fenomen ce are loc simultan cu scăderea preţului legumelor, şi sunt puşi astfel în faţa unor situaţii de criză, pot solicita despăgubiri. O condiţie importantă este ca aceştia să fie membrii unei organizaţii de producători acreditată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale (MADR). Organizaţiile de producători din sectorul fructe şi legume, recunoscute de MADR, pot implementa prin programele operaţionale aprobate, măsuri de prevenire şi gestionare a crizelor, alături de alte măsuri de investiţii, promovare sau dezvoltare. Potrivit specialiştilor APIA citaţi de presa centrală, aceste măsuri includ retragerea de pe piaţă a produselor, recoltarea în stare necoaptă sau nerecoltarea fructelor şi a legumelor, promovarea, măsuri de formare sau asigurarea recoltelor ori sprijin pentru costurile administrative antrenate de înfiinţ