Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gest superb făcut de conducerea lui Dinamo: Abonamente pe viaţă pentru familia "Unicului Căpitan"

Publicat in Pro Sport, marți 6 august 2013 ·

*Ionuţ Negoiţă i-a invitat pe fratele şi tatăl lui Cătălin Hîldan la sediul clubului din Ştefan cel Mare, la finalul întrevederii oferindu-le abonamente pe viaţă la meciurile lui Dinamo.

La începutul actualei stagiuni, Dinamo şi-a prezentat noul echipament, pe tricoul pe care "câinii" îl vor îmbrăca până la finalul sezonului urmând să apară chipul "Unicului Căptian".

Ideea a prins în rândul fanilor, care au apreciat iniţiativa, dar şi în rândul familiei regretatului fotbalist, care s-a simţit onorată de respectul arătat de conducere.

Un singur aspect au omis oficialii din Ştefan cel Mare în decizia lor: s-au folosit de numele şi imaginea lui Hîldan, fără a informa, în prealabil familia acestuia. Informaţia v-a fost prezentată ieri de ProSport, în ediţia tipărită, iar Negoiţă a înţeles imediat că a neglijat acest factor.

În acest sens, şeful lui Dinamo i-a invitat azi pe Marin şi Cristi Hîldan, tatăl şi fratele regretatului Cătălin, la sediul clubului, unde au avut o discuţie în acest sens. Cei doi şi-au dat acordul fără a avea vreo reţinere, într-o întâlnire încărcată de emoţie, anunţă fcdinamo.ro.

"Suntem onoraţi că domnul Negoiţă s-a gândit la familia Hîldan! Este o mare bucurie şi pentru mine, şi pentru tata când vedem chipul lui Cătălin pe tricoul lui Dinamo. Este o dovadă de apreciere din partea clubului şi, ceea ce este foarte important, numele Cătălin Hîldan nu a fost uitat în Ştefan cel Mare. Vom fi alături de Dinamo aşa cum am fost şi până acum. Toţi ne gândim la derby-ul cu Steaua! Am fost la foarte multe derby-uri, vom fi şi de această dată pe stadion pentru că toată viaţa vom iubi culorile clubului Dinamo!”, a declarat Cristi Hîldan pentru site-ul oficial al clubului din “Ştefan cel Mare”. “Cătălin Hîldan reprezintă un simbol pentru toţi dinamoviştii, un exemplu de dăruire şi spirit

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 8 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°