Licitaţiile pentru valorificarea bunurilor sechestrate s-au blocat pe litoral. Potrivit unui anunţ postat pe portalul executărilor silite, licitaţia programată pentru astăzi pentru valorificarea terenurilor din localitatea Tortomanu a fost suspendată, „până la clarificarea situaţiei juridice a proprietăţii Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Constanţa“, după cum se menţionează în raportul de suspendare a licitaţiei. Potrivit unor surse neoficiale, Fiscul constănţean şi-a pierdut personalitatea juridică începând cu această lună, odată cu desfiinţarea structurilor judeţene, iar noua structură care a preluat aceste atribuţii, este regionala de la Galaţi. Fiscul constănţean a pierdut, astfel, puţinele şanse de a valorifica din bunurile sechestrate, bunuri care şi aşa nu au prea mare căutare pe piaţă. Oricum ar fi, reorganizarea pare să nu meargă pe roate, aşa cum au lăsat să se înţeleagă reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Cel puţin din punctul de vedere al executării silite, mutarea compartimentului decizional la Galaţi în niciun caz nu are acum să faciliteze procesul de executare silită. Din contră, procedurile, şi aşa destul de stufoase, au toate şansele să devină imposibile pentru ofertanţi, cel puţin în cazul în care licitaţiile se vor desfăşura aici, iar potenţialii participanţi şi câştigători să fie nevoiţi să facă un drum sau mai multe până la regională.
Revenind la licitaţiile de mai sus, terenurile sechestrate aparţin societăţii M&M Kuris şi au fost licitate pentru prima dată în cursul lunii iulie, de către Fiscul constănţean. La acea dată, Serviciul Colectare Executare Silită Persoane Juridice din cadrul A.F.P. Constanţa a scos la vânzare nu mai puţin de şase terenuri, cu o suprafaţă de peste 86 de hectare, ce aparţin societăţii M&M Kuris S.R.L. Toate loturile sunt amplasate în extravilanul comunei Tortomanu şi au