-AA+A
Euro mai pierde aproape un ban Leul şi-a continuat evoluţia pozitivă, în a doua şedinţă consecutivă de apreciere, pe fondul menţinerii la cote scăzute a aversiunii faţă de risc, investitorii considerând că momentul în care Rezerva Federală americană va reduce motoarele programului său de relaxare cantitativă s-a mutat din septembrie către finele anului.
Cursul euro a scăzut de la 4,4201 la 4,4111 lei. Piaţa s-a deschis direct pe apreciere pentru leu, la 4,41 - 4,4120, faţă de 4,4140 - 4,4160 lei la închiderea de luni. Până la ora 14.00, când cotaţiile erau de 4,4060 - 4,4090 lei, tranzacţiile s-au realizat între 4,4040 şi 4,4120 lei.
Decizia de luni a BNR de reducere a dobânzii sale de politică monetară de la 5 la 4,50% nu a influenţat piaţa. La briefingul de presă care a urmat şedinţei CA al BNR, guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că speră ca băncile să scadă, la rândul lor, nivelul dobânzilor la credite, considerând că „băncile vor înţelege că este în interesul lor să se apropie mai mult de clienţi. Este sursa lor principală de câştig şi de evitare a unor situaţii mai dificile pentru ele. Depinde cât de repede vor înţelege şi vor acţiona pentru ca această speranţă să devină o realitate”.
Cursul dolarului american a coborât de la 3,3275 la 3,3206 lei, iar francul elveţian a urcat uşor, de la 3,58 la 3,5836 lei. Monedele din regiune se apreciau, la rândul lor, în faţa euro. Cea poloneză se întărea la 4,206 – 4,222 zloţi, iar cea maghiară la 298,3 – 299,2 forinţi. Perechea euro/dolar, care în urmă cu o săptămână urcase la 1,3345 dolari, se tranzacţiona marţi la 1,3233 - 1,33 dolari, iar investitorii continuau să se arate prudenţi.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru septembrie la 1,3265 – 1,3295 dolari, iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.287 – 1.293 dolari, iar pentru octombrie la 1.305 dolari.