Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canotoarea incendiată de soţ va fi înmormântată joi

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 6 august 2013 ·

Soţul aflat în arest susţine că este nevinovat.

Oana Albu, canotoarea din Iaşi incendiată de propriul soţ, a decedat. Tânăra de 20 de ani şi-a dat ultima suflare pe patul Spitalului de Arşi din Bucureşti, duminică dimineaţă. După două săptămâni de chin, organismul său a cedat. Medicii au încercat să amâne cumplitul deznodământ inducându-i starea de comă, însă nu au reuşit să-i ofere decât câteva zile de viaţă în plus. Conectată la aparate, nu a mai supravieţuit decât o săptămână. „În urma incendierii, pacienta prezenta arsuri pe 70% suprafaţă corporală, gradele II, III şi IV. Starea sa era critică“, a precizat conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef la UPU-SMURD. Din cauza rănilor severe şi a leziunilor prezente pe tot trupul, tânăra a trecut prin dureri crunte, greu de suportat de orice fiinţă. Zi şi noapte, la căpătâiul ei a stat în permanenţă cea care i-a dat viaţă. În tot acest timp, mama Oanei a plâns şi s-a rugat. Contactată ieri de reporterii „Ziarului de Iaşi“, femeia abia putea vorbi, fiind devastată de durere. „Ne-am pierdut fetiţa duminică dimineaţa, la ora 7 şi 10. Îmi pare rău, nu pot să vă spun mai multe, încă nu pot accepta ce se întâmplă. O vom aduce la Iaşi, joi o vom înmormânta“, a spus Petronela Cîrjă, mama canotoarei.

Certurile erau frecvente

Destinul tinerei avea să se schimbe radical pe 19 iulie, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Soţul Oanei, Gabriel Albu, în vârstă de 23 de ani, s-a întors de la muncă şi a început să se certe cu partenera sa de viaţă. Discuţiile aprinse în sânul familiei lor erau frecvente, însă de această dată i-au fost fatale tinerei. Nemulţumirile bărbatului erau legate de faptul că socrii nu doreau să îi facă acte pe casa în care locuia cu soţia sa, în Ţuţora. De aici, neînţelegerile lor au degenerat, iar bărbatul a început să-şi acuze soţia că i-ar fi infidelă. Disputa aprinsă dintre cei doi s-a finalizat

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 4 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 40 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 31 minute
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°