Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendă maximă dată de inspectorii de muncă unei secţii de confecţii din Vaslui. Angajaţii erau ţinuţi în condiţii inumane

Publicat in Adevarul, marți 6 august 2013 ·

O firmă de confecţii din municipiul Vaslui a fost amendată de Inspecţia Muncii cu suma maximă prevăzută de lege după ce, în timpul unui control, s-a constatat că cei 430 de angajaţi ai societăţii sunt ţinuţi la muncă în condiţii inumane, într-o căldură sufocantă.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui, cei 430 de angajaţi ai societăţii de confecţii munceau într-o secţie unde temperatura aerului atingea 33 de grade Celsius, iar indicele de confort termic avea pragul critic depăşit, aerul fiind, practic, irespirabil, transmite Mediafax.

Aceste condiţii inumane de lucru au apărut din cauza lipsei unui sistem de ventilaţie corespunzător, precum şi din cauza ferestrelor foarte mari ale secţiei de producţie, care favorizau formarea efectului de seră.

„Determinările de temperatură şi umiditate s-au făcut în mai multe puncte din fabrică, împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, cei autorizaţi să facă astfel de măsurători. Din păcate, s-a constatat că existau depăşiri semnificative ale indicatorilor maxim admişi, ceea ce crea disconfort celor 430 de angajaţi, care erau expuşi în permanenţă unor riscuri imediate. Evident, pe lângă sancţiuenea maximă prevăzută de lege aplicată, s-au stabilit şi o serie de măsuri astfel încât salariaţii să nu mai aibă de suferit", a declarat, marţi, pentru corespondentul Mediafax inspectorul şef-adjunct al ITM Vaslui, Aniela Adimi.

Cuantumul amenzii aplicată de Inspecţia Muncii Vaslui se ridică la 10.000 de lei, suma maximă prevăzută de legislaţia în vigoare.

Citeşte şi:

Angajaţii unei fabrici de confecţii din Vaslui muncesc în frig

Batjocură made in Cipru! Angajaţii unei fabrici de confecţii din Vaslui au fost păcăliţi de patron cu ştiinţa ITM

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 21 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 32 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 18 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°