HCM Roman va juca în turneul de la Bucureşti săptămâna aceasta.
HCM Roman a renunţat la turneul din Macedonia, la care a fost invitată de WHC Metalurg Skopje, echipă care a participat la Cupa “Roman Vodă Muşat” în 2012. Motivele pentru care gruparea romaşcană a refuzat onorabil participarea ţin de bucătăria internă, unul dintre acestea fiind deplasarea pe o distanţă mare, cumulată cu temperaturile ridicate din această perioadă. Oricum, răspunsul, negativ, a fost dat în timp util.
Totuşi, nevoia mare de jocuri de verificare anunţată de antrenorul Florentin Pera şi-a găsit variantă rezonabilă în acceptarea participării la turneul organizat de CSM Bucureşti, în perioada 8-9 august, în sala “Rapid”. La competiţie vor mai lua parte, alături de echipa organizatoare, CSM Slobozia şi CSU Știinţa Bucureşti. CSM Bucureşti începe, cu acest prilej, şi jocul cu mingea, după întoarcerea din cantonament. Nu întâmplător, meciul dintre HCM Roman şi CSM Bucureşti va fi ultimul al turneului, vineri, de la 18.30. Programul partidelor, până atunci: HCM Roman – CSM Slobozia (joi, ora 16), CSM Bucureşti – Știinţa Bucureşti (joi, ora 18.30), HCM Roman – Știinţa (vineri, ora 9), CSM Bucureşti – CSM Slobozia (vineri, 11.30), Știinţa – Slobozia (vineri, ora 16).
Bokaric, la HCM Roman
Pivotul Tamara Bokaric (foto), din Bosnia-Herţegovina, handbalistă legitimată la Steaua Roşie Belgrad înainte de a veni la Roman, a semnat contract cu gruparea romaşcană. Tamara a trecut cu bine peste o perioadă de mai bine de o săptămână în care s-a aflat în probe la cea mai bună echipă a momentului din Moldova, HCM Roman.
HCM Roman va juca în turneul de la Bucureşti săptămâna aceasta.
HCM Roman a renunţat la turneul din Macedonia, la care a fost invitată de WHC Metalurg Skopje, echipă care a participat la Cupa “Roman Vodă Muşat” în 2012. Motivele pentru care gruparea romaşcană