Niciunde în această ţară oamenii nu par atât de rătăciţi între vremuri, niciunde timpul nu pare să rânjească atât de nepăsător. Niciunde în această ţară, "minunile" puse pe tavă de Dumnezeu sau de străbuni nu sunt ignorate cu atâta insistenţă, niciunde ochii autorităţilor nu stau atât de strâns închişi, ca la noi, la Brăila.
Oriunde ai pleca, la graniţă ştii că ai trecut de Brăila, de oriunde ai veni, încă de la graniţă ştii că ai intrat în Brăila. O mână nevăzută pare că are grijă să traseze, pe fiecare drum, o linie ce ne separă de restul ţării. De-a stânga şi de-a dreapta şoselelor, indicatoarele "Bine aţi venit în judeţul Brăila!" nici nu-şi mai au rostul. Drumurile încep să se deniveleze, prin sate femeile apar ciotcă pe la porţi, cârciumile au întinse până în stradă canapelele. Prin alte sate, prin alte judeţe, forfota e în curte, pe câmp, la noi forfota se mută la şosea. Tinerii noştri sunt plecaţi departe, în bejenie, n-are cine să mai robotească prin ogrăzi. Iar cei rămaşi, cu greu se urnesc la treabă. Dacă-i întrebi, spun răspicat că n-au nicio motivaţie, nicio mulţumire. Munceşti sau nu, în satul brăilean sărăcia rămâne aceeaşi, neajunsurile nu se dau duse. Parţial le dau dreptate. În oraş, schimbăm doar decorul. Obiceiurile, mentalităţile, comportamentul, dezamăgirile par trase la indigo.
Poate unii dintre dumneavoastră vor înclina să spună că acest tablou nu e specific Brăilei. Cu mici retuşuri, te poţi lovi de el oriunde în ţară. Parţial vă dau dreptate. Dar în acelaşi timp vă întreb: câte judeţe din ţara asta mai sunt binecuvântate cu câmpii atât de mănoase cât vezi cu ochii, câte judeţe din ţara asta au Dunărea la picioare, câte judeţe din ţara asta au o istorie atât de tumultoasă, de fascinantă, câte judeţe din ţara asta au clădiri atât de multe şi de vechi, adunate laolaltă, cu câte judeţe natura a fost atât de generoasă?
