Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Washington Post, cumparat de patronul magazinelor online Amazon

Publicat in Income Magazine, marți 6 august 2013 ·

Patronul magazinului online Amazon a cumpărat Washington Post, marcând virajul presei printate spre cea electronică şi sfârşitul unei dinastii la conducerea prestigiosului cotidian aflat la originea scandalului Watergate, relatează AFP.

Grupul Washington Post a anunţat luni seara că îi cedeză lui Jeff Bezos mai multe ziare pentru 250 de milioane de dolari, între care cotidianul care a provocat demisia preşedintelui Richard Nixon în 1970. Ziarul era deţinut de patru generaţii de aceeaşi familie, Graham, descendentă a financiarului Eugene Meyer, care îl achiziţionase în 1933.

'Ani de dificultăţi familiare în sectorul ziarelor ne-au incitat să ne întrebăm dacă el ar putea să aibă alt proprietar care să fie mai bun pentru Post', a explicat Donald Graham, PDG-ul grupului, într-un comunicat care anunţa operaţiunea. Ca şi întreaga presă, Washington Post se confruntă cu o eroziune a veniturilor sale din cauză că cititorii săi se întorc tot mai mult spre textele gratuite pe internet.

'Veniturile noastre scad de şapte ani', a insistat dl Graham într-o scrisoare adresată salariaţilor. 'Eram siguri că ziarul va supravieţui în posesia noastră, dar voiam mai mult. Voiam ca el să aibă succes.' El a explicat că Jeff Bezos, pe care îl cunoaşte de mai mulţi ani, era un candidat bun în special din cauza 'geniului său probat în tehnologie şi afaceri'.

Nepoata lui Donald Graham, Katharine Weymouth, a recunoscut într-un mesaj separat că decizia de vânzare a fost luată 'cu inima grea', dar reprezenta 'o şansă unică şi extraordinară' pentru jurnal. Jeff Bezos este, la 49 de ani, posesorul celei de-a 19-a averi mondiale, estimată la 25,2 miliarde de dolari în martie, potrivit ultimului clasament al revistei Forbes.

Succesul său decurge în mare parte din crearea Amazon, al cărui patron este în continuare. El nu a încetat să extindă grupul cu tote felul de a

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 11 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°