Cum ar fi ca zgârie-norii să se învărtă în spirală? Ar fi minunat, mai ales pentru cei care locuiesc în aceste turnuri, pentru că priveliştea ar fi mereu alta. Această idee nu este vorba de o idee SF, ci de un de arhitectură care va fi pus în practică în toată lumea.
Potrivit Daily Mail, un arhitect italian a dezvăluit planul ambiţios de a crea zgârie-nori ale căror etaje separate se rotesc la 360 de grade în jurul unei structuri din beton la fiecare 90 de minute. Turnul de 80 de etaje din Dubai este estimat la peste 400 de milioane de euro.
Dynamic Towers vor fi realizate întreaga lume, dar primele două vor fi construite în Dubai şi în Moscova. Proiectul prevede amplasarea a astfel de clădiri şi la Londra, Milano, Paris, Roma, New York şi Miami.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Studiu Naţional de Audienţă: Evenimentul zilei, singurul ziar al cărui număr de cititori a crescut anul acestaMOTIVARE ŞOC. MAGISTRAT: „Adoptarea noului Cod Penal ÎNCURAJEAZĂ săvârşirea de infracţiuni de CORUPŢIE”. „NU suntem o ţară din Scandinavia!”Ponta ÎNGROAPĂ încă o promisiune. Fondurile pentru MARILE PROIECTE au fost TĂIATE
Potrivit creatorului proiectului, Dr David Fisher, din Florenţa, proprietarul Companiei Rotating Tower Technology, ideea i-a venit în timp ce admira priveliştea din apartamentul unui prieten, în Manhattan.
Fiecare dintre Turnurile Dinamice este de asemenea conceput pentru a se susţine singur şi poate genera electricitate de la vânt şi energia solară. În plus are piscine, grădini şi lifturi pentru maşini, drept urmare cei care locuiesc în ele vor putea să-şi parcheze maşina în afara apartamentului.
ARTICOLE POPULARE: POZE AMUZANTE de la NUNŢI. Momente VESELE şi TRAGICOMICE | GALERIE FOTO
Ce POZE îşi mai pun RUŞII pe FACEBOOK: Soldaţi cu PISICI şi cu GRENADE înfipt