Pentru că vor ajunge în acest an cei mai mulţi participanţi la Festivalul „Peştişorul de aur”, peste o mie, Primăria şi-a propus să finalizeze până vineri noul sistem de iluminat public de pe strada Unirii şi de pe faleza municipiului.
După modelul patentat în zona „Trei fântâni”, noutatea din cele două zone limitrofe o va constitui utilizarea la iluminatul public a unor becuri de tip LED, care se vor alimenta şi din energie fotovoltaică.
„Practic, este vorba despre un proiect-pilot, urmând ca, în cazul în care necesarul de lumină va fi asigurat cu succes petimp de noapte, acelaşi sistem să fie utilizat şi în alte locaţii ale municipiului. Principalul motiv este, recunosc, dorinţa de a face economie la consumul de energie electrică. Pentru iluminatul public. Dacă acest proiect pilot nu va da rezultatele scontate, iar nivelul de lumină nu va fi suficientă, vom trece înapoi la sistemul clasic. Ca şi în zona Trei fântâni va fi vorba despre becuri de culoare roşie”, a explicat primarul Constantin Hogea.
Luna aceasta, autorităţile municipale vor face recepţia sistemul de iluminat şi de pe strada Viticulturii, acolo unde mai sunt de montat doar lămpile de pe trei-patru stâlpi din apropierea intersecţiei cu Şoseaua Agighiolului.
Pentru că vor ajunge în acest an cei mai mulţi participanţi la Festivalul „Peştişorul de aur”, peste o mie, Primăria şi-a propus să finalizeze până vineri noul sistem de iluminat public de pe strada Unirii şi de pe faleza municipiului.
După modelul patentat în zona „Trei fântâni”, noutatea din cele două zone limitrofe o va constitui utilizarea la iluminatul public a unor becuri de tip LED, care se vor alimenta şi din energie fotovoltaică.
„Practic, este vorba despre un proiect-pilot, urmând ca, în cazul în care necesarul de lumină va fi asigurat cu succes petimp de noapte, acelaşi sistem să fie utilizat şi în alte