Din episodul trecut:
În iulie '95 a început să funcționeze Banca Comercială "Fortuna". În iulie '96 i se retrage licența de funcționare, pe motiv că nu a avut activitate. Ea avusese însă activitate, căci o bună parte din capitalul inițial de 2,5 milioane de euro s-a evaporat cu ajutorul celor care au condus banca: Nicolae Ciontea (director general) și Aurică Stoica (vicepreședinte). Nicolae Ciontea fusese înainte de asta consilier al Ambasadei României la Moscova, iar Aurică Stoica, adjunctul lui Cinteză la Departamentul Reglementări Bancare din BNR, unde se și întoarce după căderea băncii, alături de alți angajați ai BNR care-l urmaseră în expediția de pradă în mediul privat.
Acționarii principali – Wong Cheung Wing (femeie, de cetățenie americană) și Alexander Dokychuk (om de afaceri rus, cetățean rus și american, nu în ultimul rînd basarabean) – reclamă în fața procurorilor români, pe lîngă chestiunea penală în sine a devalizării băncii, o înțelegere ruso-română conform căreia Banca Comercială “Fortuna” ar fi trebuit să reprezinte vehiculul prin care Tezaurul României, trimis la Moscova în timpul primului război mondial, să fie repatriat.
Partea penală a chestiunii în cauză a fost rezolvată prin NUP după zece ani, deși "Raportul de expertiză contabilă judiciară" și o notă de constatare a BNR Sucursala București sesizează nereguli majore puse în spinările celor doi: Ciontea și Stoica. Partea penală ca partea penală, dar partea națională? 93 de tone de aur, care aproape că ar fi dublat rezerva de aur a României, n-ar strica. Însă ce este real din tot ce spune patriotul Dochiciuc, cu relații la Moscova, și doamna Wong, cu banii pierduți?
De ce și-ar dori rușii o bancă comercială pentru a trimite Tezaurul?
De ce, cum te-ai gîndi, Tezaurul nu este dat statului român de statul rus? Asta este exclus din următoarele motive:
1. St