Echipa de baschet masculin SCM U Craiova şi-a prezentat miercuri, 7 august, obiectivele pentru noul sezon.
După reunirea lotului de luni, astăzi, 7 august, echipa masculină de baschet a SCM U Craiova şi-a prezentat obiectivele pentru noul sezon, unul în care craiovenii vor lupta pe trei fronturi, fiind angrenaţi în trei competiţii importante: Cupa României, campionatul şi Campionatul Balcanic.
SCM U Craiova se află în plină perioadă de pregătiri având în vedere că sezonul acesta se anunţă a fi unul foarte solicitant.
“O figură cunoscută a echipei este Travis Bureau şi îl avem alături de noi şi pe Bogdan Popescu, nou venit la Craiova. Considerăm că avem o echipă puternică pregătită de competiţii. Avem în faţă un nou sezon, un sezon greu în care vom lupta pe trei fronturi, dar avem parte de o echipă puternică, dornică să ridice nivelul atins anul trecut. Avem şase jucători străini şi este posibil, foarte posibil să apară şi al şaptelea. Împreună cu jucătorii români sperăm să continue atmosfera bună din cadrul lotului şi să obţinem rezultate notabile”, a declarat Marius Toma, managerul echipei de baschet.
Andelko Mandic a vorbit despre obiectivul trasat echipei anul acesta. Antrenorul îşi doreşte foarte mult ca echipa să ajungă în play-off.
“Urmează un sezon dificil pentru că jucăm în trei competiţii, campionat, cupă şi pentru prima dată în Cupa Balcanică. Vom face tot ce putem ca să reprezentăm Craiova cu mândrie. Anul acesta avem parte de jucători de calitate şi cu experienţă, l-am adus la echipă şi pe Bogdan Popescu, jucător care ne va fi de un real folos. Avem jucători buni, Mirko Kovacs şi Sten Sokk nu au experienţă în România, dar sunt jucători profesionişti şi pregătiţi. Poate veţi spune că jucătorii sunt mai în vârstă, dar avem şi jucători tineri, Petrişor, Cioclăuş, aşa că eu cred că suntem echilibraţi. Nu trebuie să ne facem griji pent