Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șerban Pop i-a dat contractul angajatului lui Voiculescu într-un birou de la Intact

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 august 2013 ·

Fostul șef al Fiscului a colaborat cu procurorii anticorupție care l-au audiat ieri la DNA, în dosarul privind șantajul prin trustul de presă al familiei Voiculescu, practicat de directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu.

Șerban Pop, fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a fost audiat ieri de procurorii anticorupție, timp de mai multe ore. El este urmărit penal în dosarul de șantaj prin presa din trustul familiei lui Dan Voiculescu. Caz în care pe lângă Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, mai sunt urmăriți penal Dan Voiculescu și fiica lui, Camelia.

„A colaborat”

Ș e r b a n Pop a mers ieri, dis-dedimineață, la Direcția Națională A n t i c o - rup ție (DNA), pentru a da explicații procurorilor cu privire la modul în care a acționat, ca reprezentant al statului. Biroul de presă al DNA nu a oferit nici o informație privind audierea de ieri . Nici Șerban Pop nu a comentat despre modul în care și-a făcut apărarea. Potrivit surselor EVZ, fostul șef al Fiscului „a colaborat” cu anchetatorii, livrândule informații prin răspunsurile date întrebărilor care i s-au pus.

Document livrat personal

Sursele citate au mai dezvăluit pentru „Evenimentul Zilei” locul în care a avut loc „predarea-primirea” documentului folosit pentru șantaj de către directorul Antena Group, Sorin Alexandrescu: „S-a întâmplat într- un birou al firmei Intact”. Acolo a avut loc predarea unei copii după contractul original dintre firma lui Mitică Dragomir, SC Bodu SRL, și RCS&RDS, reprezentată de Ioan Bendei.

Șantaj pentru 36 milioane de euro

Reamintim că Ioan Bendei era şantajat de către Sorin Alexandrescu cu difuzarea la Antene a unei investigaţii jurnalistice privind un contract de asociere în participaţiune, semnat între RCS&RDS şi Bodu SRL. Prin acest contract, RCS & RDS plătea 1,7 milioane de euro pentru a-și face publicitate l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum 58 minute
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 58 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 38 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CFR Călători Tren deraiat între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Trafic feroviat blocat

Ziua Constanta acum 25 minute
Un tren a deraiat în cursul acestei dimineți, 17 februarie 2025, între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Potrivit CFR Călători, în jurul orei 08:20, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504, remorcat cu lo

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°