Primul modul din cadrul proiectului ”Pregătit pentru viitor”, lansat de Organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud a ajuns la final. O grupă de 25 de tineri au primit sfaturi aplicate despre modul în care trebuie să fie redactat un CV profesionist, informaţiile cele mai importante care trebuie cuprinse în acesta, precum şi modul în care să caute şi să aplice pentru job-ul potrivit nivelului lor de pregătire
Proiectul ”Pregătit pentru viitor” nu se apreşte aici. Ulterior acestui curs vor fi organizate mai multe training-uri şi simulări de interviu, prin care tinerii vor putea experimenta o primă interacţiune cu un potenţial angajator. Toate cursurile din cadrul proiectului vor fi gratuite pentru beneficiari şi se adresează absolvenţilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, dar şi studenţilor sau elevilor din anii terminali. Activităţile din cadrul proiectului vor fi susţinute de către expertul în resurse umane, doamna psiholog Ramona Paşca.
Tinerii interesaţi de acest proiect, se pot înscrie la sediul Partidului Social Democrat din Str. Gheorge Şincai nr. 3-5. Persoană de contact Grigore Sas - Secretar executiv TSD, telefon 0760 123 747.
Biroul de presă
TSD Bistriţa-Năsăud
Primul modul din cadrul proiectului ”Pregătit pentru viitor”, lansat de Organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud a ajuns la final. O grupă de 25 de tineri au primit sfaturi aplicate despre modul în care trebuie să fie redactat un CV profesionist, informaţiile cele mai importante care trebuie cuprinse în acesta, precum şi modul în care să caute şi să aplice pentru job-ul potrivit nivelului lor de pregătire
Proiectul ”Pregătit pentru viitor” nu se apreşte aici. Ulterior acestui curs vor fi organizate mai multe training-uri şi simulări de interviu, prin care tinerii vor putea experim