* decizia a fost luată pentru a-i ajuta pe brăilenii veniţi de peste hotare, în număr foarte mare, întrucât este perioada concediilor * chiar dacă este mai puţină îmbulzeală, numărul celor care se prezintă în august la Serviciul de Evidenţă a Persoanei este dublu faţă de celelalte luni
Numărul ghişeelor de primire documente de la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Brăila va fi suplimentat doar în luna august. Decizia a fost luată pentru a-i ajuta pe brăilenii veniţi de peste hotare, în număr foarte mare, întrucât este perioada concediilor. Chiar dacă este mai puţină îmbulzeală, numărul celor care se prezintă în august pentru a-şi pune în legalitate actele de identitate este dublu faţă de celelalte luni.
Pentru evitarea aglomeraţiei, conducerea Primăriei a dispus ca începând cu 6 august, să se suplimenteze numărul ghişeelor de primire documente, prelucrarea datelor fiind realizată sâmbăta şi duminica, când nu este program cu publicul. Numărul ghişeelor a fost suplimentat în zilele de marţi şi miercuri, în intervalul orar 8.30 -13.00 şi joia, în intervalul orar 14.00 - 18.30. Totuşi, angajaţii Serviciului de Evidenţă a Persoanei Brăila susţin că se pierde foarte mult timp şi din cauza persoanelor care vin fără a avea toate documentele necesare, deşi acestea sunt afişate în locuri vizibile. "Acum este un efort suplimentar al angajaţilor, pentru a face faţă tuturor cererilor, ca să ţinem totul sub control prelucrăm datele sâmbătă şi duminică. Este efortul pe care am decis să îl facem pentru a rezolva problemele în această lună, când vin cei din străinătate şi se prezintă pentru a-şi pune în legalitate actele de identitate. Se pierde însă foarte mult timp pentru că oamenii vin cu actele incomplete, deşi totul este afişat, dar nu se informează înainte şi stau degeaba la coadă", a precizat Mirela Crucea