Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă pentru şase judeţe din vestul ţării, precum şi o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din Transilvania, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei, inclusiv Municipiul Bucureşti, pentru intervalul 8-9 august.
Astfel, mâine şi vineri vremea va fi călduroasă în toată ţara. În Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea vestica a Munteniei va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăşi 36-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.
În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi canicula se va intensifica, maximele termice se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Vă mai recomandăm: Canicula se-ntoarce: o nouă avertizare meteo pentru vestul ţării
UPDATE Avertizare meteo. Cod galben de ploi şi vijelii în judeţul Tulcea