Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.400 de morminte din Evul Mediu, descoperite la Biserica Neagră din Braşov

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 7 august 2013 ·

Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu, dar şi din epoca modernă au fost descoperite de arheologii care fac săpături pentru reabilitarea şi reamenajarea curţii Bisericii Negre din centrul vechi al Braşovului, cele mai importante fiind două plăci funerare de la începutul secolului al XVIII-lea. Potrivit arhitectului municipiului Braşov, Marilena Manolache, în urma săpăturilor arheologice din curtea Bisericii Negre, începute în aprilie 2012, au fost descoperite peste 1.400 de morminte, precum şi diverse obiecte valoroase din punct de vedere istoric, între care mai multe podoabe şi bucăţi de vase. Cele mai importante descoperiri sunt două plăci funerare de la începutul secolului al XVIII-lea, una dintre acestea fiind întreagă şi având doi metri lungime, 80 de centimetri lăţime şi 30 de centimetri înălţime. Toate obiectele găsite au fost transportate într-un depozit al Bisericii Evanghelice urmând ca, după restaurare, să fie duse la Muzeul de Istorie. Şantierul arheologic va fi închis la sfârşitul lunii august, urmând să înceapă lucrările de reabilitare a curţii Bisericii Negre. „În această săptămână se va restrânge şantierul din faţa intrării principale a Bisericii Negre, iar până la sfârşitul lunii august se va finaliza şi această etapă a descărcării arheologice”, a declarat arhitectul Marilena Manolache. Lucrările de reabilitare şi amenajare a curţii au început în 3 aprilie, în cadrul unui proiect derulat de Fundaţia „Salvaţi centrul istoric al Braşovului”..

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în judeţul Gorj, duminică dimineaţa

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum 48 minute
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°