În toată Valea unităţile de învăţământ trec prin modificări mai mici sau mai mari pentru a începe în septembrie anul şcolar în condiţii optime, fără necazuri din partea Direcţiei de Sănătate Publică.
La Aninoasa sunt două şcoli şi niciuna dintre ele, fără probleme. La şcoala din Aninoasa lucrările de acum trei ani nu au fost executate cum trebuie. Unele grinzi au putrezit şi copiii nu erau în siguranţă în acele săli. Prin urmare, au început să fie înlocuite grinzile şi parchetul acolo unde era necesar.
La şcoala din Iscroni problema o reprezintă toaleta. Copiii nu aveau decât afară grup sanitar. Acum se lucrează la realizarea acestuia în incinta şcolii. De asemenea, muncitorii împart o sală de clasă în două. Este nevoie de această modificare pentru a aduce copii toţi de dimineaţă la şcoală şi pentru a face astfel economii la întreţinere.
De asemenea, o grădiniţă de la parterul unui bloc a fost mutată lângă cealaltă grădiniţă, pentru o mai bună organizare.
„Cadrele didactice şi părinţii au dat o mână de ajutor. Au ajutat cu bani, cu mână de lucru, pentru ca sălile de clasă să fie în ordine în septembrie şi le mulţumesc pentru activitatea lor şi pentru implicare”, ne-a declarat primarul Dunca.
În toată Valea unităţile de învăţământ trec prin modificări mai mici sau mai mari pentru a începe în septembrie anul şcolar în condiţii optime, fără necazuri din partea Direcţiei de Sănătate Publică.
La Aninoasa sunt două şcoli şi niciuna dintre ele, fără probleme. La şcoala din Aninoasa lucrările de acum trei ani nu au fost executate cum trebuie. Unele grinzi au putrezit şi copiii nu erau în siguranţă în acele săli. Prin urmare, au început să fie înlocuite grinzile şi parchetul acolo unde era necesar.
La şcoala din Iscroni problema o reprezintă toaleta. Copiii nu aveau decât afară grup sanitar. Acum se lucrează la realizarea