Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, luni, că va publica, în decurs de o săptămână, noua structură organizatorică a instituţiei. La Direcţia de Finanţe Dâmboviţa sunt vizaţi 100 de angajaţi, care zilele acestea vor primi preavizele de concediere.
Într-un comunicat de presă, ANAF susţine că numărul de posturi la nivelul instituţiei va rămâne acelaşi, dar structura organizatorică se va schimba în funcţie de amploarea activităţii desfăşurate pe regiuni.
Lista posturilor vacante va fi definitivată peste şapte zile, publicată la sediile unităţilor fiscale teritoriale ale ANAF şi postată pe Portal pentru a putea fi consultată de către toţi funcţionarii publici.
Angajaţii care vor fi disponibilizaţi mai au o şansă de a rămâne în sistem. Ei se vor putea angaja în alte departaemente, pe baza unui concurs.
Astfel, în cadrul procesului de reorganizare, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare, precum Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecţie fiscală, IT sau juridic. În cazul în care pentru acelaşi post optează doi sau mai mulţi funcţionari publici, se va organiza concurs pentru ocuparea funcţiei de execuţie sau de conducere.
Reorganizarea ANAF se face în baza Hotărârii Guvernului nr. 520/ 2013, care a dus la emiterea Ordinul preşedintelui ANAF nr.1115/ 01 august 2013 pentru aprobarea structurii organizatorice a aparatului propriu, precum şi a Ordinul preşedintelui ANAF nr.1104/ 01 august 2013 pentru aprobarea structurii organizatorice regionale – ambele acte normative fiind publicate pe Portalul ANAF.