Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANRE: Liberalizarea preţului gazelor pentru industrie a fost prelungită cu un an

Publicat in Puterea, miercuri 7 august 2013 ·

Piaţa gazelor pentru clienţii noncasnici va fi liberalizată până la 31 decembrie 2015, măsura fiind agreată de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). „Măsura este în acord cu Legea 123 (Legea 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale - n.r.), care prevede că liberalizarea pentru noncasnici se va face până în 2014, cu posibilitate de prelungire dacă există diferenţe semnificative între preţul gazelor de import şi cele de producţie internă.

Aceasta pentru a nu avea salturi nesustenabile de preţ la finalul perioadei. S-a pus problema: dacă la 1 octombrie 2014 se constată că diferenţa este prea mare? Aşa că am căzut de acord să continuăm să mergem pe tabelele existente, dar să precizăm că liberalizarea poate fi făcută până la 31 decembrie 2015”, a afirmat Havrileţ, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, o decizie finală privind extinderea în 2015 a termenelor de liberalizare a pieţei se va lua în cursul anului 2014, în funcţie de preţurile care vor fi la acea vreme pe pieţele internaţionale.

“În prezent, preţul de import este în jur de 390 de dolari pe mia de metri cubi, iar cel al gazelor de producţie internă este de 196 de dolari pe mia de metri cubi, deci diferenţa este de la simplu la dublu”, a adăugat preşedintele ANRE.

El a mai spus că, pentru clienţii casnici, termenele din calendarul privind liberalizarea pieţei gazelor nu s-au modificat, astfel că piaţa va fi complet liberalizată la finele anului 2018.

Calendarul de eliminare a preţurilor reglementate la gaze pentru consumatorii noncasnici (industriali) prevede o scumpire de 3% la 1 octombrie 2013, iar, pe parcursul anului viitor, sunt prevăzute majorări de 4% la 1 ianuarie, de 5% la 1 aprilie, de alte 5 procente la 1 iulie şi de 4% la 1 octombrie 2014.

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 13 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 8 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 9 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 8 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 6 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

6°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°