„Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost” (O. Paler)
Privesc la coala albă pe care scriu aceste rânduri şi, pe măsură ce scriu, şterg. Nu cred că mai pot face asta mult timp. Privesc la toate articolele vechi pe care le-am scris, uneori cu emoţie, cu sinceritate şi cu obiectivitate, spun eu, şi realizez că o parte a sufletului meu este a dumneavoastră, a cititorilor.
De ce am făcut acest lucru? Din dorinţa de a îmi împărtăşi cu dumneavoastră emoţiile, visele, trăirile, spaimele, amintirile… Pentru că am întâlnit, în existenţa mea de până acum, oameni frumoşi şi buni, cu care am devenit prietenă sau cu care doar mi s-a încrucişat viaţa şi care ar face multe ca să mă vadă luminoasă, liniştită, fericită.
Pentru că mi-am făcut mulţi prieteni şi dintre dumneavoastră, care stiţi cu adevărat ce înseamnă loialitatea şi dragostea faţă de prieten. Şi acest lucru a fost unul dintre cele mai mari câştiguri din viaţa mea. De fapt, a fost cel mai mare câştig al meu, dumneavoastră şi prietenii mei adevăraţi!
Eu sunt unul dintre cei care - aşa a fost să fie! -, m-am implicat întotdeauna, în tot ce am putut. Am făcut acest lucru pentru cei care au avut nevoie de ajutor, pentru familia şi prietenii mei, întotdeauna cu maximă dăruire şi fără să aştept recompense. Chiar dacă ar părea bizar, de cele mai multe ori, fără recompense.
M-am implicat politic pentru că aşa am crezut, aşa am fost educată şi nu regret nimic din ce am făcut din acest punct de vedere. Chiar dacă tocmai această implicare a fost păguboasă uneori, am făcut parte din linia întâi a batalionului în care am luptat indiferent de moment. Şi am luptat cu mândrie şi multă dăruire.
Am muncit, m-am implicat civic, politic… Este ceva greşit? Est
