Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorizaţie cu lumini şi umbre

Publicat in GAZETA de SUD, joi 8 august 2013 ·

Craioveanul Cristian Penuş s-a trezit că, la mică distanţă de gardul casei lui, se ridică o clădire cu patru etaje. Odată cu construcţia a început şi calvarul acestuia.

Problemele au apărut în vara anului trecut, când, spune Cristian Penuş, la câţiva centimetri de gardul casei lui, situată în Brazda lui Novac nr. 20, au început excavările. A aflat cu stupoare că se va ridica un bloc, chiar în mijlocul unui cartier de case, mai precis în Brazda lui Novac, pe strada Şerban Vodă, nr. 28B, locaţie cuprinsă între strada Brazda lui Novac şi strada Şerban Vodă. „Proprietarul, Nicolae Ţenea, a început săpăturile prin luna iulie 2012. La acel moment am făcut sesizări la primărie, la Disciplina în Construcţii, la Inspecţia în Construcţii, şi am aflat că nu are certificat de urbanism, că nu are autorizaţie. Am solicitat sistarea lucrărilor. A obţinut autorizaţie abia în luna noiembrie 2012. Dar nu respectă nici această autorizaţie. Nu şi-a pus plase de protecţie sau fonoabsorbante. Era obligat să facă expertiză de umbrire/însorire, pe care nu ştiu cum a făcut-o pentru că aceasta se face doar în luna decembrie, în ziua de solstiţiu, iar el a obţinut-o pe 10.07.2013. La un moment dat, i s-a rupt cofragul la etaj şi ne-am trezit cu betonul în curtea interioară. Ne-a distrus gardul. Împreună cu un alt vecin, Bogdan Ţene, am cerut în instanţă sistarea lucrărilor, anularea autorizaţiei de construire nr. 1267/2012. Prin sentinţa nr. 7092/2013, dată de Tribunalul Dolj, eu am obţinut oprirea executării lucrărilor, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Numai că acesta continuă să lucreze. El spune că trebuie să termine acest bloc pentru că are autorizaţie până în noiembrie 2013“, a afirmat Cristian Penuş.

Acesta mai acuză că nu se respectă înălţimea şi că regimul de înălţime este direct proporţional cu distanţa faţă de construcţiile alăturate. O ca

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 7 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 4 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 7 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 10 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Azi încep înscrierile la grădiniţă şi creşă

Buna ziua Brasov acum o ora
De astăzi, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copii

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 6 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 11 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Nicuşor Dan: România are nevoie de vocea şi implicarea voastră

Ziarul Financiar acum 12 ore
„Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare”, a declarat preşedintele ales, adăugând că aceşti români „continuă să poarte în suflet legătura cu România, chiar şi la mii de kilometri distanţă”. Acesta a subliniat rolul cruci

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/15°
joi

13°/22°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/13°
mie.

12°/16°
joi

12°/16°
Constanta
acum

14°
lun.

9°/15°
mar.

12°/13°
mie.

13°/18°
joi

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/19°
mar.

9°/17°
mie.

12°/16°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

12°/22°
mie.

12°/22°
joi

14°/20°