Toată lumea ştie că Buzăul, ca şi alte oraşe mari, era plin la tot pasul de cerşetori, care în marea majoritate mâncau pe banii Primăriei. Pe lângă asta, şi Cantinele de Ajutor Social erau asaltate de nevoiaşi, cărora administraţia publică locală le oferea o masă caldă. În ultima vreme, statisticienii au descoperit un paradox: cu toate că o ducem din ce în ce mai rău, ne-a dispărut marea majoritate a cerşetorilor de pe drumuri şi s-au împuţinat (în unele oraşe şi judeţe) cei care vor o masă de la cantină. Care să fi explicaţia? Potrivit cifrelor avansate de sociologi, dacă în anul 2008 erau hrăniţi de la bugetul local un număr de 934 de persoane, în 2009 erau 681 de buzoieni, în 2010 – 734, iar în 2011 doar 273. Să se fi îmbogăţit oare buzoienii între timp? Nici vorbă. Singura explicaţie ar fi cea a migrării populaţiei, în special cei de etnie romă, către Europa, la cerşit şi la muncă, sau înscrierea acestor cetăţeni într-unul din gradele de handicap, deorece se ştie că avem mai mulţi handicapaţi decât asistaţi social. Statisticienii mai spun că nu peste tot se întâmplă aşa, de pildă în judeţul vecin – Prahova, numărul celor care se duc la Cantinele sociale s-a dublat din 2008 până în 2011, ajungând la 1.195 de persoane asistate. Mai trebuie spus că suma alocată pentru o masă la Cantina Socială din oraş a fost mărită zilele trecute (1 august), ea ajungând la 10 lei/zi. ●
Toată lumea ştie că Buzăul, ca şi alte oraşe mari, era plin la tot pasul de cerşetori, care în marea majoritate mâncau pe banii Primăriei. Pe lângă asta, şi Cantinele de Ajutor Social erau asaltate de nevoiaşi, cărora administraţia publică locală le oferea o masă caldă. În ultima vreme, statisticienii au descoperit un paradox: cu toate că o ducem din ce în ce mai rău, ne-a dispărut marea majoritate a cerşetorilor de pe drumuri şi s-au împuţinat (în unele oraşe şi judeţe) cei care vor o masă