Echipele de muncitori ale firmei Strabag şi ai Administraţiei Domeniului Public lucrează intens pentru a termina lucrările începute la Râmnicu Sărat, în timp ce angajaţii Companiei de apă se străduiesc să finalizeze proiectul demarat în primăvară în cartierele râmnicene.
Salariaţii Administraţiei Domeniului Public lucrează, săptămâna aceasta, pe Aleea Braşoveni, la intersecţia cu strada Principele Ferdinand, pentru a înălţa zona. Un strat gros de pietriş a fost aşezat cu o talpă compactoare, urmând să fie montate pavele pe toată suprafaţa pregătită. Pe strada Principele Ferdinand au fost ridicate la nivel ultimele trei canale de scurgere şi, tot în zona aceasta, au fost finalizate trotuarele de pe străzile Ion Mihalache şi Nicolae Bălcescu.
Ca noutăţi la proiectul de canalizare al Companiei de Apă, în luna iulie s-a lucrat la continuarea tronsonului de pe şoseaua Industriei, până la staţia de epurare, urmând ca această lucrare să se finalizeze în această lună. Au fost finalizate branşamentele la sistemul de apă pe strada Alexandru Sihleanu urmând ca, după finalizarea compactării finale a terenului, să se termine şi reabilitarea asfaltică.
În ceea ce priveşte lucrările de canalizare din cartierul Slam Râmnic, acestea au fost finalizate mai puţin capătul străzii Mihail Sadoveanu dinspre Şcoala Specială, unde se realizează ultimele excavări.
Echipele de muncitori ale firmei Strabag şi ai Administraţiei Domeniului Public lucrează intens pentru a termina lucrările începute la Râmnicu Sărat, în timp ce angajaţii Companiei de apă se străduiesc să finalizeze proiectul demarat în primăvară în cartierele râmnicene.
Salariaţii Administraţiei Domeniului Public lucrează, săptămâna aceasta, pe Aleea Braşoveni, la intersecţia cu strada Principele Ferdinand, pentru a înălţa zona. Un strat gros de pietriş a fost aş