Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Dacă BNR nu limita variaţiile cursului valutar, euro oşcila între 4 şi 5 lei

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 7 august 2013 ·

BNR a limitat variaţiile de curs valutar determinate de intrările şi ieşirile de capital din România, întrucât dacă ar fi permis cursului o libertate totală acesta ar fi ajuns la valori cuprinse între 4 şi 5 lei /euro, a declarat miercuri guvernatorul Mugur Isărescu.

Pentru a balansa volatilităţile mari ale fluxurilor de capital, care au un impact puternic asupra unei economii ca cea a României, banca centrală a acţionat cu trei "tampoane": controlarea cursului valutar, utilizarea rezervei valutare pentru cumpărări şi vanzări de valută, dar şi admiterea unei variaţii a dobânzilor pe piaţa monetară.

Guvernatorul a comparat volatilităţile fluxurilor de capital cu un tsunami, care nu se observă când marea este adâncă, "dar la mal valul devine devastator".

"Din această cauză - şi nu fac decât să mă repet - noi (BNR - n.r.) am avut o combinaţie de politică monetară care n-a fost deloc ortodoxă, adică având în vedere amploarea acestor intrări-ieşiri de capitaluri pe care n-ai cum să le controlezi, am acţionat cu toţi cei trei factori sau cele trei tampoane în acelaşi timp: am lăsat şi cursul să aibă o anumită variabilitate, flexibilitate, dar nu foarte mare pentru că, dacă am fi lăsat un curs total liber, probabil că mişcarea lui s-ar fi dus între 4 şi 5 lei/euro ca să atenueze aceste intrări şi ieşiri de capital. Şi ştim care este sensibilitatea şi a publicului şi a întreprinderilor legată de evoluţia cursului de schimb şi, în consecinţă, am căutat să limităm mişcările de curs care ar fi fost determinate de aceste intrări-ieşiri de capitaluri", a afirmat Isărescu într-o conferinţă de presă, în care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Un alt tampon utilizat de BNR au fost rezervele valutare, pe care le-a utilizat pentru a cumpăra şi a vinde valută astfel încât intrările şi ieşirile de capital să nu se reflecte în totalitat

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Rezultate finale în judeţul Mehedinţi: Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă pe primee două locuri

News.ro acum 17 minute
Marcel Ciolacu se află pe primul loc al preferinţelor în urma primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în judeţul Mehedinţi, potrivit rezultatelor finale. Pe locul al doilea se află Nicolae Ciucă.

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum 2 ore
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 3 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 3 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 3 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 21 minute
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum o ora
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 3 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum o ora
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°