MApN propune schimbarea denumirii statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei - Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Statul Major al Forţelor Navale - în comandamente ale acestora , potrivit unui proiect de lege supus consultării publice.
Potrivit prevederilor Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Apărării Naţionale a supus consultarii publice, precum şi consultarii preliminare interinstituţionale, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN.
Prin proiect se propune modificarea şi completarea atribuţiilor şi responsabilităţilor Ministerului Apărării Naţionale, astfel încât acestea să cuprindă totalitatea domeniilor în care instituţia militară îşi exercită autoritatea.
Iniţiatorul menţionează în expunerea de motive că astfel vor fi redefinite responsabilităţile unor structuri centrale "pentru a exprima, cu mai mare fidelitate, competenţele acestora".
Prin proiectul de lege se propune înfiinţarea Departamentului pentru înzestrare şi logistică, care să cumuleze atribuţiile mai multor structuri centrale sau subordonate ministrului.
Potrivit documentului citat, înfiinţarea Departamentului pentru înzestrare şi logistică, structură centrală cu atribuţii complexe care cumulează atribuţiile mai multor structuri centrale sau structuri subordonate ministrului apărării naţionale, nu va determina sporirea numărului de personal.
Proiectul prevede că Departamentul pentru înzestrare şi logistică fundamentează sub aspect tehnic politicile de înzestrare, elaborează, coordonează şi pune în practică strategiile de achiziţii pentru sistemele de armamente şi echipamentele majore, inclusiv prin programele specifice asistenţei militare de securitate acordate României de către guvernele străine, în ca