Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 8 august 2013 ·

Clauzele abuzive sau neabuzive fac parte din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite, iar într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi, a declarat, ieri, cu ocazia prezentării raportului trimestrial asupra inflaţiei, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).

„E de glumit când ai aproape jumătate din valoarea PIB-ului sub formă de economisiri în sistemul bancar? Cine îşi permite să glumească cu valoarea acestor lucruri? Clauzele abuzive sau neabuzive sunt din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite. Într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi. Faptul că nu am înţeles, nu am ştiut cum e cu riscul valutar este, să spunem, un argument. Eu nu spun că nu este un argument. Eu bănuiesc că persoanele care în urmă cu câţiva ani stăteau ca o ciocănitoare, ne băteau la cap (ce avem cu creditarea în valută, de ce apărem de fiecare dată la televizor sau în presă şi avertizăm asupra creditării în valută) acum vin să ne vorbească despre clauze abuzive. Vezi, Doamne, sunt persoane care n-au ştiut ce riscuri îşi asumă când au luat un credit în franci elveţieni!“, a explicat guvernatorul BNR.

Acesta a precizat că în România creditele în franci elveţieni sunt extrem de puţine.

„Noi nu avem situaţia Ungariei. Căutăm să găsim un echilibru între deponenţi şi debitori. Există o relaţie între ei. Nu îi punem faţă în faţă, dar în bilanţul băncilor ei sunt puşi faţă în faţă. Pe tema aceasta, în luna septembrie, când mai trec căldurile, vom face un seminar şi sperăm să discutăm mai puţin aprins pe o temă care nici nu îmi dau seama de ce s-a aprins“, a mai spus Isărescu.

Clauzele abuzive sau neabuzive fac parte din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite, iar într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi, a declarat, ieri, cu ocazia prezentării raportului trimestrial asu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 51 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum 2 ore
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 5 ore
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°