Investitorii instituţionali străini şi-au majorat participaţiile la Fondul Proprietatea (FP) în luna iulie, după ce în precedentele două luni şi-au redus expunerile şi au retras o parte din banii plasaţi pe pieţele emergente, anticipând că Fed va reduce programul de stimulare a economiei SUA.
În luna iulie, participaţia investitorilor instituţionali străini la Fondul Proprietatea a crescut cu 0,37 puncte procentuale, la 56,51% din acţiuni, după ce în mai şi iunie pachetele deţinute au scăzut cu 0,54 puncte procentuale, de la 56,68% la finele lunii aprilie.
De la listarea Fondului Proprietatea la BVB, în ianuarie 2011, investitorii instituţionali străini au fost cei mai mari cumpărători de acţiuni Fondul Proprietatea, aceştia preluând peste 42% din titluri. La finele anului 2010, investitorii instituţionali străini aveau aproximativ 14% din acţiuni.
Cele mai mari pachete de acţiuni au fost cumpărate în anul 2011, când participaţia acestor investitori a urcat la 42,14%. Anul trecut, investitorii instituţionali străini au cumpărat peste 10% din acţiunile Fondului Proprietatea.
De la listarea FP, printre cei mai mari cumpărători au fost fondul american de hedging Elliott Associates şi compania de administrare a investiţiilor City of London, care au ajuns să deţină peste 18% şi, respectiv, 9,43%.
Cele mai recente achiziţii realizate de Elliott Associates au avut în prima parte a lunii mai, când fondul american de hedging a cumpărat 0,08% din acţiunile FP, pentru 7,8 milioane lei (1,8 milioane euro).
Persoanele care au fost despăgubite cu acţiuni la Fondul Proprietatea au vândut încă de la listare pachete importante de titluri FP. Aceştia au primit acţiunile de la Ministerul Finanţelor Publice, astfel că participaţia ministerului a scăzut de la 36,79% în februarie 2011 la 2,67% în prezent. La acel moment, acţionarii persoane fizice