Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiuni între Spania şi Marea Britanie din cauza Gibraltarului

Publicat in Ziua Veche, miercuri 7 august 2013 ·

Creşterea continuă a tensiunilor la graniţa dintre Spania şi Gibraltar provoacă îngrijorare la Londra şi la Bruxelles, care se tem de revenirea blocării graniţelor din era Franco.

“Sunt serios îngrijorat de situaţie”, declară mass-mediei primul-ministru britanic, David Cameron, care s-a plâns că nu a fost “oficial informat” asupra deciziei executivului spaniol de a intensifica, duminică, controlalele de graniţă în jurul coloniei britanice. Guvernul de la Londra a atras deja intenţia, între timp, cu privire la faptul că este dispus să “folosească toate măsurile necesare pentru a apăra suveranitatea britanică” asupra teritoriului, cerând explicaţii guvernului lui Mariano Rajoy, transmite RADOR, care citează Diário Económico.

Duminică seara, Spania a interzis zborurile aeriene spre Gibraltar, simultan impunând controale de graniţă mai intense – care duc la formarea de cozi de două ore pentru intrarea sau ieşirea din teritoriu – şi a început să solicite plata unei taxe de trecere de 50 de euro. Potrivit ministrului de externe spaniol, José Manuel García-Margallo, măsurile se datorează unei “creşteri suspecte” a tutunului traficat spre teritoriul spaniol.

“Nu facem decât să aplică legislaţia spaniolă şi comunitară cu privire la combaterea contrabandei şi a fraudei fiscale”, a declarat acesta. Dar analiştii remarcă faptul că atitudinea spaniolă ţine de faptul că guvernul din Gibraltar a ridicat o barieră din beton în apele din jurul portului local, pentru a împiedica operarea navelor spaniole de pescuit în zonă, o decizie prost primită la Madrid, care consideră apele ca aparţinând zonei sale economice exclusive.

Comisia Europeană a declarat deja că Spania are dreptul de a efectua controale de graniţă, întrucât Gibraltarul nu aparţine spaţiului Schengen, dar a cerut ca acestea să fie “proporţionale”. Executivul european a mai afirmat că se va întrun

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul organizării în Egipt a ”Marşului Global către Gaza”

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Ar

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum o ora
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum 2 ore
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum o ora
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 6 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 5 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Horoscop 14 iunie 2025. Zodia care are parte de conflicte subite în relație

Cancan acum 5 ore
Horoscop 14 iunie 2025. Ziua de sâmbătă vine cu o problemă pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie are parte de conflicte subite în relație. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă previziunile astrale! Fii atent la relația cu pări

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°