● „Băncile vor realiza că este în interesul lor să se apropie mai mult de clienţi“
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară, de la 5% la 4,5% pe an, lucru care ar putea fi şi în avantajul buzoienilor care s-au împrumutat la bănci. Astfel, guvernatorul BNR Mugur Isărescu afirmă că decizia de reducere a ratei dobânzii de politică monetară a fost una „normală“ şi speră ca aceasta să se reflecte în scăderea ratelor la creditele în lei într-o perioadă cât mai scurtă, poate chiar din septembrie.
„Eu sper să vină repede din concediu şi s-o vedeţi din septembrie. Să vedem!“, a afirmat guvernatorul BNR, după ce a fost solicitat să estimeze în câte luni se va vedea decizia luată luni de BNR în creditarea băncilor comerciale. Răspunzând unei alte întrebări, Isărescu a arătat că speră ca transmisia semnalului de reducere a dobânzii cheie să fie mai rapidă decât în trecut în ceea ce priveşte ratele de dobândă pentru creditele în lei. „Noi sperăm, nu aş spune că mă aştept. Speranţa este legată, în principal, de faptul că mai devreme sau mai târziu, eu sper să fie mai devreme, băncile vor realiza că este în interesul lor să se apropie mai mult de clienţi. Este sursa lor principală de câştig şi de evitare a unor situaţii mai dificile pentru ele, pentru bănci. (…) Depinde cât de repede înţeleg şi ele şi vor acţiona pe plan intern, pentru ca această speranţă să devină o realitate“, a spus şeful băncii centrale.
Banca Naţională a României (BNR) ar putea reduce dobânda de politică monetară la 4% până la sfârşitul anului, de la 4,5% în prezent, estimează firma britanică de cercetare Capital Economics, după decizia surpriză a BNR de luni de a accelera ritmul scăderii ratei cheie. „Decizia surpriză a BNR de a accelera ritmul relaxării politicii monetare reflectă mai mulţi factori, inclusiv o convinge