ORA 17:40
La finalul discursului, Cristian Adomniţei a spus că are onoarea de a lua prima cupă cu excavatorul, făcând chiar repetiţii înainte de acest moment.
ORA 17:35
Fenechiu a fost numit de toţi mai-marii din administraţie şi chiar de ÎPS Teofan "ministrul Transporturilor". Relu Fenechiu a ţinut să precizeze că este "fostul" ministru...
Pista va avea 2.400 metri lungime şi 60 metri lăţime. Vor putea ateriza aici avioane până la Boeing 767-300. Finalul lucrărilor ar trebui să fie data de 10 iulie 2015.
ORA 17:30
Slujba de sfinţire tocmai s-a încheiat.
GALERIE FOTO
ORA 16:30
73 de primari din cei 98 din judeţul Iaşi au confirmat că vor fi prezenţi la aeroport.
ORA 02:50
Lucrările de construire a noii piste a Aeroportului vor fi deschise festiv astăzi. La eveniment au fost invitaţi parlamentari, miniştri, consilieri locali şi judeţeni, primari, directori de instituţii, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mediului academic.
„Inaugurarea lucrărilor la Aeroport este un moment pe care ieşenii îl aşteaptă după 20 de ani de vorbe şi amânări. Vom avea un Aeroport de care vom fi mândri. Veţi vedea o mobilizare foarte mare de echipamente, utilaje şi muncitori care vor conduce la construcţia noii piste la Aeroportul ieşean în mai puţin de doi ani“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei. Prima cupă de excavator va fi extrasă cu binecuvântarea ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Prima etapă a proiectului de modernizare a Aeroportului constă în construirea unei piste de 2.400 de metri, cu o capacitate portantă triplă faţă de actuala pistă de 1.800 de metri. Lucrările urmează să dureze 23 de luni, şi vor fi efectuate de asocierea formată din firmele Max Boegl, Vega ’93 Galaţi şi UTI Grup contra sumei de 139 milioane lei, fără TV