O plimbare cu o Dacie Sandero de la Botoşani la Flămânzi s-a transformat ieri, într-o cursă a groazei, în urma căreia un tânăr şi-a pierdut viaţa. Din cauza vitezei, dar şi a şoferului, Robert Sebastian Feraru de 42 de ani, care a urcat băut la volan, maşina în care se afla acesta s-a izbit într-o Skoda Octavia, după care s-a răsturnat pe câmp.
În câteva minute, la faţa locului au ajuns trei ambulanţe, dar şi pompieri. Rănit grav, Florin Amarandei de 18 ani a fost transferat de la Urgenţele Spitalului Judeţean Botoşani la Clinica de Neurochirurgie Iaşi, unde a decedat câteva ore mai târziu. Un alt tânăr, Alexandru Cazacu, de 25 de ani, pasager în Dacie, s-a ales cu mai multe traumatisme şi a ajuns şi el la spital. Tot la spital a ajuns şi şoferul Skodei, care se afla singur în maşină.
Surprinzător, singurul care a scăpat teafăr a fost şoferul de pe Sandero care a fost depistat de poliţişti cu 0,59 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Mai mult, primele cercetări îl indică responsabil de producerea accidentului. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
O plimbare cu o Dacie Sandero de la Botoşani la Flămânzi s-a transformat ieri, într-o cursă a groazei, în urma căreia un tânăr şi-a pierdut viaţa. Din cauza vitezei, dar şi a şoferului, Robert Sebastian Feraru de 42 de ani, care a urcat băut la volan, maşina în care se afla acesta s-a izbit într-o Skoda Octavia, după care s-a răsturnat pe câmp.
În câteva minute, la faţa locului au ajuns trei ambulanţe, dar şi pompieri. Rănit grav, Florin Amarandei de 18 ani a fost transferat de la Urgenţele Spitalului Judeţean Botoşani la Clinica de Neurochirurgie Iaşi, unde a decedat câteva ore mai târziu. Un alt tânăr, Alexandru Cazacu, de 25 de ani, pasager în Dacie, s-a ales cu mai multe traumatisme şi a ajuns şi el la spital. Tot la spital a a