Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lanțurile de outleturi de îmbrăcăminte au început să atace provincia

Publicat in Capital, joi 8 august 2013 ·

San Francisco Outlet și Schneider Fashion Outlet sunt cei doi noi retaileri pe care fondul de investiții în real estate Argo mizează în cele trei malluri din Iași, Suceava și Sibiu.

"În perioada iulie- august, la Era Shopping Park Iaşi se inaugurează 5 locaţii ale unor branduri noi plus un magazin Rovere cu o suprafaţă mai mare, iar la Shopping City Sibiu am avut deja în această vară 3 lansări de noi magazine, alături de relocarea Zoomania într-un spaţiu extins; în centrele noastre comerciale din Suceava şi Oradea situaţia evoluează pe aceeaşi linie, într-un trend de extinderi pe segmentul de retail din provincie", a arătat Graham Kilbane, COO Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO). ARGO este unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din România. Zona de fashion din Era Shopping Park Iaşi se măreşte, la rândul său, cu două noi unităţi care cumulează cca 1.500 mp. San Francisco Outlet este unul dintre cele mai mari magazine de tip outlet multibrand din țară, cu peste 10.000 de articole pentru femei, bărbaţi şi copii, cu p rețuri începând de la 4,9 lei; outletul comercializează produse ale brand-urilor Eponge, House of Art, Fox, Fornarina şi Playboy. Schneider Fashion Outlet este cel de-al doilea retailer de profil care se lansează în centrul comercial ARGO din Iaşi; de altfel, reţeaua Schneider Fashion Outlet, prezentă în mai multe oraşe din ţară, se extinde în această vară în trei dintre centrele comerciale deţinute de ARGO, respectiv în Iaşi, Suceava şi Sibiu. "Schneider este un outlet cu îmbrăcăminte pentru femei şi bărbaţi de la cei mai renumiţi producători mondiali, "reţeta de succes" a magazinelor fiind promoţiile permanente de până la 70%", a precizat Graham Kilbane. Alături de lărgirea zonei de fashion, Shopping City Sibiu va beneficia şi de noi branduri de accesorii, cosmetică şi bijuterii.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum 26 minute
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 2 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 28 minute
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°