România a înregistrat, în primele patru luni din acest an, un deficit al balanţei comerciale de 224,6 milioane euro în ceea ce priveşte comerţul cu legume şi fructe, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Astfel, în perioada ianuarie - aprilie 2013, exporturile FOB de legume şi fructe s-au cifrat la 35,4 milioane euro, în creştere cu 13,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În ceea ce priveşte importurile CIF de astfel de produse, valoarea acestora era de 260 milioane euro, în creştere cu 52% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit INS, consumul de legume şi conserve din legume în echivalent legume proaspete a fost, în primul trimestru, pe ansamblul gospodăriilor, în medie lunară, de 6,4 kg/persoană, iar pe medii de rezidenţă de 6,4 kg/persoană în urban şi 6,5 kg/persoană în rural.
'Pe regiuni, cel mai ridicat consum mediu pe persoană de legume şi conserve din legume în echivalent legume proaspete s-a înregistrat în regiunea Sud-Vest Oltenia (7,9 kg/persoană). Consumul de fructe a fost de nivel relativ scăzut, pe ansamblul gospodăriilor consumul mediu lunar pe o persoană fiind de 3,5 kg/persoană. Un consum de fructe peste medie s-a înregistrat în mediul urban şi în regiunile: Bucureşti-Ilfov, Nord-Vest, Vest şi Centru', se arată intr-o anchetă a INS.
În ceea ce priveşte cartofii, pe ansamblul gospodăriilor, în trimestrul I 2013, consumul mediu lunar pe persoană a fost de 3,5 kg/persoană, gospodăriile de agricultori, de pensionari şi din mediul rural depăşind acest nivel. Pe medii de rezidenţă, consumul mediu lunar pe o persoană a fost de 3,4 kg/persoană în urban şi 3,6 kg/persoană în rural. Pe regiuni, consumul de cartofi cel mai ridicat s-a înregistrat în regiunile Nord-Est (4,2 kg/persoană), iar cel mai scăzut în regiunea Sud-Vest Oltenia şi Bucureşti-Ilfov (2,9 kg/