„În cazul domnului Vişinescu este necesar ca mai întâi să verificăm dacă perioada de prescripţie pentru acuzaţiile care i se aduc nu a expirat. Dacă este acuzat de ceva comis în 1956, perioada de prescripţie a expirat, probabil, 15 ani mai târziu”. Este un citat ce apare în The Economist, iar concluzia - căci în afara acelui „probabil”, are mai degrabă o valoare de concluzie - îi aparţine domnului Ion Vasilache, procurorul şef al Parchetului Militar, organul sesizat de către un organism guvernamental, cel al Investigării Crimelor Comunismului. Dosarul, pentru cei ce nu îl cunosc, este aici.
Pe scurt, dumneavoastră, cititor internaţional de The Economist, ar trebui să înţelegeţi că în România crima expiră în 15 ani, prezumpţia de nevinovăţie se transformă, automat, în certitudinea nevinovăţiei, dacă timp de 15 ani reuşiţi să vă ascundeţi, în cazul de faţă nedepunând nici cel mai mic efort. Că doar nu se aşteaptă, nici măcar un cititor internaţional, ca până în 1989, regimul comunist să urmărească un torţionar comunist.
Senzaţia de neinvestigare nu ai cum să nu o simţi, adânc, în cuvintele celui ce, te-ai aştepta, mai întâi să spună că dosarul e în lucru, că cineva se uită pe documente, pe actele cât se poate de netrecătoare, din care geme, ţipă de durere fiecare bătaie, zi de izolare a unor cetăţeni români morţi sau ieşiţi neoameni din puşcăriile în care fuseseră aruncaţi pe nedrept.
Prostia şi lenea sunt păcate personale, pentru care plăteşti într-o societate normală, ca individ, singur. Dacă prostia, lenea afectează cursul unei naţiuni, smulgerea unor monstruozităţi din zona uitării timpului în cea justiţiabilă, atunci cu siguranţă acea naţiune îşi va retrăi din nou trecutul.
Căci omul, şi nu sistemul, este responsabil pentru consecinţe.
Nu există evoluţie tehnologică sau organizaţională a unui sistem care să poată opri crima, dic
