Dacă America e ţara tuturor posibilităţilor în sens pozitiv, unde orice om de rând poate ajunge într-o zi preşedintele SUA, România e ţara tuturor posibilităţilor în sens negativ. La noi, orice e posibil, dacă la o masă se adună doi-trei şmecheri, dacă se poate unii cu funcţii publice, alţii cu bani. Vedem în ultimele două săptămâni situaţia de la UTA. Clubul este administrat de o societate comercială, care are acţionari, echipa este înscrisă în liga a doua, are un trecut, un palmares, este un brand, cel mai important al oraşului. Peste noapte, s-a trezit primarul Falcă să facă o nouă echipă, împreună cu omul său de încredere Meszar de la Atletico (încă, nu mult, la DJTS), care să poarte tot numele UTA, care să fie finanţată din bani de la bugetul local şi să ia încet locul adevăratei UTA, care se zbate în agonie, din cauza aceloraşi autorităţi.
În niciun alt loc din lumea asta în afară de România, cu exemplele Arad şi Craiova, nu şi-ar fi permis cineva, autoritate locală sau om de afaceri, să-şi însuşească numele unei echipe de fotbal, de baschet, de hochei, din orice sport sau o marcă din orice alt domeniu de activitate. Nici să antreneze suporterii într-o astfel de combinaţie, suporteri care să ceară acţionarilor de la adevărata UTA să se retragă, că nu le mai place faţa lor, după ce aceştia au băgat sute de mii de euro în fotbal. Cum ar fi ca suporterilor respectivi să le ceară vecinii să se mute din apartamentele personale, fără să primească nici un leu, fiindcă urmează să se mute alte persoane care convin asociaţiei de locatari? Cam aşa sunt cererile suporterilor faţă de acţionarii UTA-ei. Asemenea aberaţii nu sunt posibile decât la oltenii din Craiova sau la Aradul condus tot după principii olteneşti, învăţate la bunici, la Teleorman.
Cum ar fi ca la Torino să vină primarul cu un club de pitici şi juniori şi să înfiinţeze Juventus Vecchia
