- Istoric - nr. 153 / 7 August, 2013 Motto: "Nu ne-o face de rusine niciodat al nost’ trecut, Nici in vremea care vine, nici in ceea de demult.” Atunci cand, dupa mari inclestari pentru cucerirea fiecarui varf de munte, pentru fiecare vale, pentru fiecare fir de apa, legiunile romane calite in luptele duse de-a lungul si de-a latul imperiului au iesit invingatoare, Maritul, incercandu-ne vointa si credinta, coborat-a peste pamantul vechii Dacii vremuri cernite. Cohorte de sclavi au luat atunci drumul Romei si odata cu ele mult ravnitul aur al dacilor, comoara lor cea datatoare de putere, dar si starnitoare de dorinti si lacomoase vise. 123 de zile Roma a organizat cele mai mari serbari din cate s-au vazut, ofranda adusa zeilor drept multumire ca aurul, granele si sclavii Daciei au mai salvat o data marele, gloriosul si ingamfatul lor imperiu, ale carui vistierie si hambare erau de-acum de prea mult timp goale. Pentru a-si ingloria faima si a-si vesnici victoria in fata lumii, imparatul Traian a pus sa fie ridicata in mijlocul Romei mareata si stralucitoarea Columna, care ii poarta numele. In carnea ei s-au vesnicit in slava nu atat victoria zornaitoarei sale armate, cat mai ales faptele de neasemuita vitejie ale instelatilor nostri stramosi. Nu ei, romanii, ci vrednicitii daci au ramas in marmura Columnei pentru a arata lumii, fara putinta de tagada, cine au fost adevaratii eroi si de ce merita ei a fi cinstiti din neam in neam, veac dupa veac pana la sfarsitul vremurilor. Chiar si numai pentru atat, Columna ar trebui sa fie pentru noi totii Mecca inimilor noastre, piatra sfanta a neamului romanesc. Fiecare din noi ar trebui sa o vedem macar o data, sa o atingem, sa o mangaiem ca ea sa ne infioreze, sa ne intareasca, sa ne inalte, si asa, macar pentru o clipita, sa-i simtim vii pe aceia care atunci, la marginea vietii lor, in vesnicita clipa de sfarsit, si-au pus i