Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasarele pe DN1, pentru fluidizarea traficului rutier pe Valea Prahovei. Unde vor fi construite şi cât vor costa

Publicat in Mediafax, miercuri 7 august 2013 · ·

Cele patru pasarele care vor fi construite peste DN1, pentru fluidizarea traficului rutier pe Valea Prahovei, vor costa aproape o jumătate de milion de euro şi vor fi gata la jumătatea lunii august, potrivit autorităţilor din judeţul Prahova.

Cele patru pasaje pietonale care vor fi construite peste Drumul Naţional 1, la Comarnic, Buşteni şi Azuga, vor costa aproape o jumătate de milion de euro, iar amplasarea lor va începe săptămâna viitoare, pasarelele urmând a fi deschise pietonilor la 15 august.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat corespondentului MEDIAFAX că fiecare din cele patru pasarele va costa, "în medie, 80.000 de euro plus TVA" şi că de procedurile de achiziţie nu se ocupă autorităţile locale sau cele judeţene, ci administratorul drumului, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Potrivit lui Cosma, autorităţile locale se ocupă doar de "racordarea trotuarelor cu pasarelele".

Cosma a declarat, miercuri, că în cursul după amiezii de marţi au fost săpate fundaţiile pentru cele patru pasarele şi că la începutul săptămânii viitoare, mai exact luni noapte, va începe amplasarea lor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a mai afirmat că cele patru pasarele vor fi deschise circulaţiei pietonilor pe data de 15 august şi că pasajele peste DN 1 care vor fi amplasate în cele trei localităţi de pe Valea Prahovei sunt asemănătoare pasarelelor metalice amplasate pe DN 1 între Bucureşti şi Ploieşti.

Şeful CJ Prahova nu a dat detalii despre firmele care vor ridica respectivele pasaje spunând că de acest lucru se ocupă CNADNR.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii Departamentului pentru Infrastructură şi Investiţii Străine şi cei ai Secţiei Drumuri Naţionale Ploieşti din cadrul CNADNR nu au răspuns solicitării MEDIAFAX privind nume

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 7 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 6 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 12 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 10 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°