Sunt 1.800 de kilometri între localitatea Cârțișoara, din județul Sibiu, și Roma, capitala Italiei, iar un român vrea să parcurgă pe jos această distanță. Exact ca Badea Cârțan, în urmă cu aproape 120 de ani. Mirel Magop plănuiește să ajungă la Roma pe 1 decembrie și să serbeze acolo visul de o viață al bădiței Cârțan: Unirea tuturor românilor. Mirel Magop s-a născut la Dorohoi, dar locuiește în Vatra Dornei. Are 44 de ani și este tâmplar. Sau, mai bine spus, a fost. De câțiva ani, este globe-trotter, adică face înconjurul lumii pe jos. A bătut lumea în lung și-n lat, iar acum pornește în călătoria vieții lui, pe urmele lui Badea Cârțan. “Noi, călătorii, îl considerăm părintele nostru, pentru că Badea Cârțan, în primul rând, a făcut multe călătorii pe jos și e modelul nostru, idolul nostru”, a spus Mirel Magop. Bărbatul s-a străduit să îl întruchipeze cât mai bine pe Badea Cârțan. Și-a lăsat mustață special pentru călătorie și i-a reprodus fidel costumul. Deși va călători pe jos și va dormi sub cerul liber, Badea Cârțan al secolului XXI se înțelege bine cu tehnologia. “M-am ajutat cu Google Maps și mi-am planificat un 25 de kilometri pe zi. Pe Facebook mi-au venit majoritatea susținerilor finaciare. Am vândut kilometri din traseul lui Badea Cârțan”, a mai precizat Mirel Magop. Mirel Magop va pleca în călătorie de la muzeul lui Badea Cârtan din Cârțișoara, localitatea de baștină a primului globe-trotter al românilor. Turiștii care au auzit de inițiativa lui Magop au vrut să-l felicite și să se fotografieze alături de el. Înainte să iasă din țară, Mirel Magop va trece pe la Sarmizegetusa, de unde spune că va lua un pumn de țărână, ca să-l presare la poalele Columnei lui Traian, exact ca predecesorul său din secolul al XIX-lea.
Sunt 1.800 de kilometri între localitatea Cârțișoara, din județul Sibiu, și Roma, capitala Italiei, iar un român vrea să parcurgă pe jos a