Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din nou, despre BVB şi al său CEO

Publicat in Bursa, joi 8 august 2013 ·

În urmă cu o săptămână, ziarul BURSA a avut amabilitatea să publice câteva păreri ale subsemnatului în legătură cu Bursa de Valori Bucureşti şi conducerea acesteia. Dincolo de polemica stârnită prin comentariile făcute de cititori şi de Make rămân întrebările ridicate de mine în legătură cu opţiunea Consiliului de Administraţie de a-l numi drept director general pe domnul Ludwik Sobolewski şi în legătură cu viitorul BVB, care mă interesează atât în calitate de fondator, cât şi în calitate de acţionar. Până în prezent, nu am văzut încă un comunicat oficial al BVB în legătură cu domnul Sobolewski. "Gura lumii" zice că s-ar fi instalat şi plăcuţa cu numele domniei sale pe uşa viitorului birou. Se spune, de asemenea, că domnia sa ar fi pe aici, pe undeva, aşteptând confirmarea de la ASF şi instalarea oficială. Printre comentariile la articolul meu au fost destule care mi-au reproşat că mă opun numirii din interese personale obscure, din invidie, neştiinţă sau alte motive şi că ar trebui să mă bucur că, în sfârşit, a fost convins un profesionist la conducerea BVB şi că ar trebui să nu mai cârcotesc. Vreau să precizez că am trimis articolul numai după ce am citit în presă că domnul în cauză ar fi primit deja avizul şi se aşteaptă doar formalizarea acestei numiri, deci nu mi-am propus să pun "beţe în roate" conducerii BVB. Pe de altă parte, nu cred că în cuprinsul articolului spuneam că sunt împotriva persoanei alese de către CA al BVB ci doar că am unele îndoieli şi întrebări în legătură cu opţiunea conducătorilor BVB.

Din perspectiva faptului că, pe parcursul ultimelor zile, acţiunile BVB au început să se înscrie pe o tendinţă ascendentă, se pare că vestea că BVB l-a convins pe domnul Sobolewski să ni se alăture este o veste bună. Percepţia pieţei este cel mai important factor în acest domeniu aşa că trebuie să "dau Cezarului ce este al Cezarului" şi să recunosc fap

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 54 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 31 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°